Rezultate Liga C Prahova – Ultima etapă

Seria Mizil – Etapa a XXX-a
Vulturul Zănoaga – Rapid Sălciile 4-1
Viitorul Iordăcheanu – Steaua Sângeru 2-10
Avântul Boldeşti Grădiştea – AS Pleaşa 1-2
SFEC Colceag – Şoimii Apostolache 0-3 (masa verde)
AS Mehedinţa – NG Steaua Vâlcele 5-2
Tineretul Bucov – Progresul Boldeşti Grădiştea 9-0
Voinţa Călugăreni – Avântul II Iordăcheanu 2-2
AS Găzarul Surani – Inter Ciupelniţa 3-0 (joc intrerupt in min. 34, la scorul de 2-1)

Citește mai mult din acest articol

Cristian Nica… incompatibil

Şeful arbitrilor prahoveni Cristian Nica a fost schimbat din funcţie, şi se pare că aceasta ar fi şi varianta oficială, deoarece este … incompatibil. Deoarece calitatea sa de antrenor al unei echipe de juniori din cadrul clubului Chimia Brazi şi calitatea de conducător al arbitrilor judeţeni din Prahova s-ar bate cap în cap. Dar oare domnule preşedinte, în anul 2007, în momentul când aveţi nevoie de o “lovitură de imagine” Cristian Nica nu era la fel de … incompatibil cu funcţia pe care tocmai dumneavoastră l-aţi propus, deoarece şi în momentul acela el işi desfăşura şi activitatea de  antrenor la o grupă de juniori ai clubului FC Petrolul Ploieşti? Nu vi se pare oare mult mai incompatibilă funcţia dumneavoastră din cadrul clubului Conpet Ploieşti cu funcţia de preşedinte al ASOCIAŢIEI JUDEŢENE DE FOTBAL? Mie unu cred că este cam incompatibilă! Dar cine sunt eu ca să pun la îndoială moralitatea funcţiilor dumneavoastră.

Citește mai mult din acest articol

Derby-ul regiunii Prahova

Petrolul va disputa o nouă etapă în compania echipei care a produs surpriza cea mai mare etapa trecută victorie mare cu liderul Victoria Brăneşti. O victorie care nu a însemnat doar cele 3 puncte puse în joc, ci mai multe puncte:  puncte de penalizare – rezolvat, puncte de încredere în echipieri, puncte de încredere de la spectator şi puncte de …neîncredere pentru următorii adversari: PETROLUL – locul 3 (deplasare) miercuri ora 18,00, FC SNAGOV (acasă) locul 5,  SPORTUL STUDENTESC (deplasare) – locul 2, FARUL (acasă) – locul 8, FC Botosani (deplasare)-locul 11, si victorie sigură cu Cetate Suceava echipă retrasa din campionat! Numai adversari alesi pe sprânceană!

Citește mai mult din acest articol

Se încinge lupta…

Petrolul se apropie din ce mai mult de zona fierbinte a promovării şi iată că ceea ce promitea Vivi la începutul acestui sezon tinde să devină un fapt aproape împlinit, şi mai puţin o promisiune deşartă cum probabil părea la început.

În minutul 80 echipa petrolistă putea fi numită ca fiind cea care avea cel mai mult de câştigat din scorurile care se înregistrau pe tabela de marcaj ale celorlalte echipe aflate la vârf. Sportul, principala contracandidată a echipei petroliste era condusă pe terenul Dunării din Galaţi, iar toţi ploieştenii erau în extaz deoarece în acel moment Petrolul se afla pe locul 2, un loc echivalent cu promovarea, iar echipa urmăritoare a Petrolului, FC Snagov, cea care se bate mereu cu pumnul în piept că merită să promoveze, se afla la egalitate cu Delta Tulcea.

Citește mai mult din acest articol

Bucuria de a fi suporter!

În familie tatăl meu era un microbist convins. Asculta la Radio România Actualităţi emisiunea Fotbal Minut cu Minut în care transmisia era asigurată prin telefon, iar când se marca un gol auzeai, Ploiestiul, Galatiul, Constanta, Bistriţa… De la el am învăţat să fiu un suporter al fotbalului în primul rând şi mai apoi un suporter al echipei de fotbal locale FC Petrolul Ploieşti.

Citește mai mult din acest articol

Poate erupem

CCA și anume pentru necunoscători, Comisia Centrală a Arbitrilor, dorește să aducă un sânge tot mai proaspăt printre arbitrii săi de la liga națională. După scandalul „mita la arbitrii” în care a picat capul lui Costică Vâlcea fostul sef al instituției, iar CCA-ul a fost târât într-un scandal de nedescris pentru corupție, iată că actuala conducere a forului național vrea să urmărească la lucru cât mai mulți arbitrii. Pe lângă cei trei cavaleri îmbrăcați în negru care au șansa de a promova la Liga a III-a, Gheorghe Alin, Chivu Alexandru și Banu Bogdan, iată că din loturile naționale vor fi monitorizați pentru promovare încă trei arbitrii spre un lot superior.

Astfel la solicitarea Comisiei Centrale a Arbitrilor, CJA Prahova i-a desemnat pe cei trei arbitri (1 arbitru si 2 arbitri asistenti) componenti ai Lotului Ligii a III-a care urmeaza a fi monitorizati in vederea unei eventuale promovari in Liga a II-a.

Citește mai mult din acest articol

Cine credeți că va promova?

Sunt trei tineri din Prahova. Toți au 23 de ani și sunt arbitrii din județul nostru. Pe data de 28 aprilie acești „puști” sunt puși în fața unei încercări în fața căreia trebuie să dea tot ceea ce au mai bun din experiența pe care au acumulat-o în anii anteriori pe tăpșanele județene. Numele lor nu prea spun multe Gheorghe Alin, Chivu Alexandru, Banu Bogdan. Au de arbitrat un meci. La prima vedere nu pare greu. Fiecare au la activ peste 300 de jocuri arbitrate.  Floare la ureche ar spune unii, dar pe teren când ești pus în fața unei mari încercări, de obicei îți cam tremură „ciangalele” (n.r. picioarele) în termeni fotbalistici. Emoțiile te cuprind, și pe măsură ce ora de începere se apropie inima îți bate din ce în ce mai tare și este foarte posibil să iasă din piept dacă nu o stăpânești. 

Pe lângă laureații anului 2009 în materie de arbitraj la nivelul Ligii a III-a și Ligii a IV-a, Ilyes Adrian și cel supranumit „Colina” – Valentin Dumitru care au promovat la nivelul Ligii a II-a și Mihai Amorăriței care a promovat în calitate de central la nivelul Ligii a III-a iată că Prahova mai are o șansă să trimită un „central” și doi asistenți cu Amor la Liga a III-a. Care va fi rezultatul, cine va reuși să promoveze, nu se știe, dar cu o șansă ca aceasta nu se știe dacă te mai întâlnești. Deci trebuie să dai totul odată cu fluierul de start. Multă baftă. 

Citește mai mult din acest articol

Examen de promovare

Mâine si poimâine, adică mai exact pe datele de 28 octombrie pentru promovarea în Liga a III-a, respectiv 29 octombrie pentru promovarea în Liga I si a II-a, când arbitrii şi arbitrii asistenţi vor susţine examenele de promovare pentru loturile din ligile naţionale ale României la arbitraj. Vor susţine testul teoretic la Casa Fotbalului iar testul fizic la stadionul Dinamo.

Astfel vor susţine examenul de promovare conform site-ului Comisiei Centrale a Arbitrilor următorii arbitrii din Prahova:

Citește mai mult din acest articol

Vivi si Petrolul

La sosirea lui Vivi Răchită pe banca adevăratului Petrolul, şi odată cu „preluarea” echipei de către primărie toată lumea se aştepta ca antrenorul să aducă punctele pe bandă, exact cum a făcut în proiectul „Petrolul e al nostru”. La început Vivi s-a confruntat cu o problemă mare pe care cred că nici un antrenor nu ar dori să o aibă – lipsa banilor. Bineînteles că odată cu lipsa banilor vine şi nemulţumirea jucătorilor şi plecarea acestora de la echipă, exemplul cel mai concret fiind Stana care în amicalele susţinute de echipă a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, dar care a „uşchit-o” de la echipă atunci când îţi era lumea mai dragă, deşi Vivi îl vroia cu ardoare.

A avut susţinerea din partea clubului, din partea galeriei, care atunci când echipa nu juca mai nimic, cântau în continuare şi iată că, în ultimele meciuri disputate de formaţia noastră de suflet, echipa chiar joacă. Chiar dacă nu obtine rezultatul scontat cum s-a întâmplat în ultimul meci cel de la Tulcea, jucătorii chiar joacă un fotbal plăcut ochiului şi sincer eu unu sunt mulţumit deocamdată.

Chiar mă gândeam într-un timp în care echipa nu juca, ce se va întâmpla dacă Vivi va continua să nu aibă rezultate. Oare vor mai fi în spatele lui toţi aceia care îl rugau să nu plece în Bulgaria?
Dacă se poate promova… Vivi go for it, pentru că 6 puncte de recuperat, nu sunt multe şi campionatul este lung, orice se poate întâmpla. Dacă nu există întotdeauna şi anul următor. Am stat enorm de mulţi ani în Liga a II-a ce mai contează încă un sezon. Trebuie doar să faci echipa să joace. Pentru că dacă echipa joacă bine şi pune presiune pe adversar fiind într-un constant „focul la ei”, este imposibil ca rezultatele să nu apară.

Am auzit destule voci care au zis că Vivi nu este antrenor. Şi nu m-am certat cu ei pentru că fiecare are dreptul la o părere. Dar chiar sunt curios ce vor mai zice oamenii care îl contestă pe omul Răchită, pe antrenorul Răchită atunci când va duce echipa asta acolo unde îi este locul şi poate cu ajutorul lui Dumnezeu, va rămâne acolo şi cine ştie poate vor reuşi şi performanţe.

Timpul va decide, trebuie doar să avem încredere. Petrolul e al nostru al tuturor prahovenilor!

Ultimul tren…

Ieri s-au aflat şi numele celor două echipe care vor combate în sezonul viitor în Liga B Prahova, Intersport Călineşti şi CS Blejoi. Astfel aceste două echipe au prins ultimele bilete pentru trenul care duce în Liga B Prahova, alături de cele patru formaţii din Liga C Prahova care au terminat pe primul loc în seriile de care au aparţinut şi anume: Juventus Ploieşti, Unirea Urlaţi, Flacăra Mălăieşti şi CS Şirna.

Prima echipă este CS Blejoi care a dispus de Rapid Sălciile cu scorul de 1-0 pe stadionul „Dorobanţul”, un meci „tare” care s-a bucurat de o asistenţă numeroasă, în jur de vreo 400 de persoane poate chiar mai mult. Un joc animat, dinamic cu ocazii de gol şi de o parte şi de alta, dar parcă totuşi cei de la Blejoi au atacat mai mult şi mai clar şi au înscris de două ori. Numai că prima dată, în minutul 44, golul a fost anulat pe motiv de ofsaid la o decizie corectă a asistentului de pe acea parte Emil Bozieru. Şi totuşi echipa CS Blejoi nu s-a lăsat şi a înscris în min 72 de această dată în mod corespunzător dintr-o lovitură liberă de mare efect chiar în vinclul porţii celor de la Sălciile. Oaspeţii după primirea golului nu au lăsat garda jos, şi au atacat în valuri, dar steril fără urme pe tabela de marcaj.

Suporterii au fost prezenţi şi de o parte şi de alta încurajând frenetic echipele, cei de la Sălciile  au fost „cazaţi” la tribuna dinspre ştrand, iar cei de la Blejoi la „oficială”. La începutul jocului s-au aprins torţe, precum şi după înscrierea golului victoriei, fapt care a creat un spectacol neobişnuit pentru nivelul la care cele două echipe activează şi anume Liga C. Echipa din Blejoi îşi câştigă astfel binemeritat zic eu locul în competiţia superioară Liga B Prahova în urma celor 90 de minute ale barajului.

În celălalt joc disputat pe arena din complexul rafinăriei Teleajen, Intersport Călineşti a dispus cu scorul de 3-1 Cetatea Coada Izvor (2-1 la pauză) în faţa a 100 de spectatori. Astfel cum se aşteptau majoritatea cele mai bune echipe au învins şi reuşit de asemenea o promovare puţin tardivă dar meritată.

Putem vedea câteva poze de la jocul CS Blejoi – Rapid Sălciile şi un filmuleţ care a fost postat pe site-ul Youtube: