Unicul preşedinte… Cristian Nica

Parcurgând blogul lui Ionuţ Borcan, o persoană cu care am colaborat excelent şi care a răspuns prompt la fiecare cerinţă de a mea, m-am oprit la un anumit post care avea 5 comentarii ale aceluiaşi user care a postat sub numele de un arbitru. Povestea acestuia este extraordinară şi în acelaşi timp emoţionantă, şi cu acceptul lui Ionuţ o voi publica şi eu pe site-ul SportulPh în întregime. 

Citește mai mult din acest articol

Povestea unui junior.

S-a născut talent… Şi a murit speranţă. Este o vorbă des întâlnită a oamenilor care se pricep cât de cât la fotbal (antrenorii) când văd un potenţial imens la un junior. Să luam cazul lui Popescu (caz imaginar). Apare la vârsta de 9 ani pe poarta stadionului. Imediat cum atinge mingea antrenorul îşi dă seama că acest tânăr are calităţi deosebite, felul cum „mângâie” mingea, cum driblează, cum vede jocul face din acest puşti o viitoare stea, în viziunea antrenorului care deja visează la primul interviu al copilului în care precizează cu mândrie cine l-a desoperit şi cine l-a introdus în tainele fotbalului pe cand era junior.

Timpul trecea şi Popescu acumula din ce în ce mai multe cunoştinţe în domeniul fotbalistic, iar calităţile sale făceau din acesta un lider incontestabil pe terenul de fotbal. Deja era căpitanul grupei sale de juniori şi unul dintre cei mai apreciaţi juniori din curtea clubului la doar 15 anişori cât avea. Mai era unul la fel de bun ca şi el, doar că era cu 1 an mai mic. Despre Popescu şi Pascu se vorbea numai la superlativ. Conducătorii cred că se frecau pe mâini şi îşi dădeau coate unul altuia când vedeau comorile care le aveau în curte. După nici un an Popescu şi Pascu făceau furori în aceeaşi echipă, doar că Popescu avea talentul şi se baza doar pe el, pe când Pascu deşi era un talent el mai şi muncea pe teren. Fiind mai mic, trebuia să compenseze diferenţa de talie.

La vârsta de 17 ani deja Popescu intrase în atenţia echipei mari, şi era frecvent luat în lotul echipei la meciuri. Venea la jocurile de juniori cele mai importante cerut de antrenorul care l-a lansat. Dar ceva se schimbase, nu mai era acelaşi Popescu. Nu mai asculta sfaturile antrenorului, era insolent, juca doar pentru el şi nu pentru echipă. Avea grijă de părul lui mai mult decât de ceea ce facea în teren. La marginea terenului cele 2 fete care îl însoţeau pe Popescu faceau atmosferă de fiecare dată când atingea mingea. Totuşi cu Popescu şi Pascu în echipă treaba mergea ca „unsă”.

Timpul trecu şi deja Popescu şi Pascu erau amândoi în lotul echipei mari unul titular pentru că fusese promovat mai devreme, şi celălalt care ţinea locul celui de al II-a junior din echipă. Totuşi viaţa dezordonată pe care o ducea Popescu îl făceau pe acesta să nu mai dea totul la antrenamente fapt ce nu îl mai recomanda pentru prima echipă. Locul lui fusese luat de Pascu care odată intrat în echipă a tras tare ca să nu mai iasă. Deja Popescu fusese retrogradat după numai 6 luni la echipa a II-a care juca în divizia C. Se apucase de tigări şi ducea aceeaşi viată dezordonată. Avea 22 de ani când l-au dat afară şi de la satelit.  Ce să facă, neavând şcoală a mers tot pe mâna fotbalului şi a fost adus la o echipă de liga a IV-a pe un salariu de mizerie. Ca să mai câştige un ban în plus,  Popescu juca „pe fals” la nivelele inferioare doar că acolo se înfrunta cu „folbalişti”, cei de care râdea când era mai mic. Dădeau cu stângul în dreptul, nu aveau nici o treabă cu fotbalul dar totuşi veneau la o mişcare organizată.

Îi plăcea la acest nivel unde mereu era declarat cel mai bun om de pe teren. Până într-o zi! Popescu era în agonie. În nebunia sa crezuse că va dura la nesfârşit să se bucure de statutul de vedetă de demult pierdut. Îi „înnodase” picioarele lui Georgescu, fundaşul cel gras al echipei adverse şi acesta i-o „pusese”. Verdictul medicului unul tragic… nu vei mai juca fotbal niciodată nici măcar în parc, îl făcu pe Popescu să izbucnească în plâns. La televizor se anuntă cel mai mare transfer făcut vreodată în România. Buimac se şterse la ochi şi văzu despre ce este vorba. Aţi ghicit era chiar Pascu se transferase la o echipă bună din strainătate. Putea fi el în locul lui, dar din păcate s-a născut talent… Şi a murit speranţă.

Două sfaturi am pentru copii fotbalişti care citesc acest articol total imaginar.

  1. fotbalul nu durează la nesfârşit
  2. faceţi şi o scoală ca să aveţi ceva la mână în caz că vă accidentaţi

O zi plăcută!