Legenda lui Contra la Ploiești

Cosmin Contra deja este istorie pentru Petrolul Ploiești. Când am văzut știrea într-unul dintre ziarele centrale, sincer să fiu nu prea mi-a venit a crede. Să plece Guriță de la Ploiești? Mirajul unei echipe din „Vest” este într-adevăr atrăgător, îmbietor, iar când ți se dă șansa de a antrena una dintre echipele „tale” de suflet la care ai făcut carieră ca jucător deja drumul parcă este pe jumătate parcurs.

Citește mai mult din acest articol

Legenda lui Mircea Rednic la Ploiești

Aventura lui Mircea Rednic, supranumit Puriul, la Ploiești, nu a durat decât 13 etape când a plecat pe nepusă masă, lăsând o echipă a Petrolului în cărți pentru cupele europene. Aflată pe locul 4, Petrolul Ploiești, sub bagheta lui Mircea Rednic, a alternat jocurile foarte bune cu jocuri mai puțin bune, reușind o performanță negativă pentru pretențiile echipei, ca până acum 2 etape, până în întâlnirea cu puștii Viitorului lui Hagi, de a nu se întoarce triumfători din deplasare. Cu un debut „en-fanfare”, scor 5-0 cu Ceahlăul Piatra Neamț, echipa ploieșteană era văzută de mai toți oamenii de fotbal drept principala contracandidată la titlu a echipelor bucureștene (și aici mă refer la steaua București) precum și a campioanei CFR Cluj.

Citește mai mult din acest articol

A venit oaia la LUP!

Duminică, în ultima zi a lunii septembrie cu începere de la ora 21.30 va avea loc derby-ul etapei a X-a dintre Petrolul Ploiești și Steaua București, transmis în direct de postul Digisport. Biletele pentru această partidă au fost puse în vânzare, miercuri 26 septembrie la ora 10.00, suporterii petroliști luând cu asalt casele de bilete din strada Alexandru Vlahuță încă de la ora 6 a aceleiași diminețe. Numărul de simpatizanți ai galben-albaștrilor s-a mărit de la ora la ora în cursul zilei de ieri, astfel organizatorii luând decizia prelungirii programului pana la epuizarea cozilor formate, până ieri noapte în jurul orei 3 AM. Până la ora 21.00 din cele 10.000 de tichete puse în vânzare au fost vândute aproximativ 5000, conform site-ului oficial al clubului www.fcpetrolul.ro .  Conducerea clubului se așteaptă ca în cursul zilei de joi biletele vor fi epuizate în totalitate, iar duminică echipa Petrolul Ploiești va fi susținută de un stadion arhiplin pe toata durata celor 90 de minute, acompaniind spectacolul promis în teren de Rednic și elevii săi.

Citește mai mult din acest articol

Vinovaţii fără Vină!

După meciul de aseară din Gruia rămân cu părerea de rău că nu-avem un antrenor care să joace ofensiv tot timpul. Sincer, nu stiu dacă exact acela pe care multă lume îl regretă, dar cu siguranţă unul care să iubească atacul şi să facă echipa în aşa fel încât 4-2-3-1 să fie doar de domeniul excepţionalului.

LIVE TEXT CFR Cluj - Petrolul 1-2! Gol Bokila, Kapetanos egalează! Cadu ratează penalty şi înscrie în propria poartă

                                                                                                                                    preluare prosport.ro

Citește mai mult din acest articol

Ce parere aveti?

As dori sa stiu parerea dumneavoastra despre numirea lui Mircea Rednic ca antrenor al Petrolului precum si de despartirea de tehnicianul Gheorghe Multescu…