R.I.P. Doctore!

Astazi se implinesc 4 ani de la trecerea in neființă a celui care a fost Doctorul Emil Vlaiculescu, parintele arbitrajului prahovean. Inainte de toate, un OM in adevaratul sens al cuvantului.În 1960, a promovat în lotul arbitrilor de Divizia A. Are peste 1.000 de meciuri arbitrate, din care circa 500 de primă divizie.

 

Citește mai mult din acest articol

Memorialul Vasile Borcan a ajuns la ediţia a IV-a

Mâine cu începere de la ora 16.30 stadionul „Chimia” va găzdui cea de-a IV-a ediţie a Memorialului „Vasile Borcan” fost jucător, antrenor şi conducător al clubului de pe lângă combinat.

Citește mai mult din acest articol

Ionuţ Borcan… un om, o poveste!

Cu tristeţe în suflet am aflat săptămâna trecută că amicul Ionuţ Borcan s-a retras din activitatea de arbitraj. Îl vedeam unul dintre urmaşii de drept ai lui Cristian Nica, care să continue munca celui care a dus numele arbitrajului prahovean pe cele mai înalte culmi. Ionuţ, este un băiat cu foarte mult bun simţ exact aşa cum l-a descris şi domnul Dragoş Trestioreanu, cu care am colaborat excelent pe perioada cât a fost ofiţer de presă al CJA Prahova. Îmi pare rău că a luat această decizie, dar până la urmă este decizia lui şi trebuie să o respectăm. Poate este mai bine aşa, şi nu vreau să mă gândesc că poate acum se regăsea şi el pe acea listă infamă dată publicităţii de către  CCA, aşa el a plecat cu fruntea sus, lovind înainte să fie lovit.

Ionut_Borcan

În urmă cu o săptămână l-am rugat pe Ionuţ să îmi răspundă la câteva întrebări, iar vineri am primit răspunsurile la întrebări cu toate astea public abia acum articolul cu el. Stăteam şi practic, şi nu îmi găseam cuvintele, nu găseam un titlu corespunzător acestui articol, deoarece ştiu că s-a luptat, pentru activitatea pe care o iubeşte şi acum iată că o ajută prin Scoala de arbitri. Iată mai departe ce ne răspunde Ionuţ la întrebările pe care i le-am pus.

Citește mai mult din acest articol

Concurs Scoala de Arbitrii

Am deosibita plăcere de a vă anunța că la link-urile prietenilor mei aflați în josul paginii, am adăugat și blogul Scolii de Arbitrii care este ținut în viață de amicul Ionuț Borcan. Țin să vă anunț că în perioada în care s-a aflat în funcția de purtător de cuvânt al Comisiei Județene de Arbitrii Prahova, sub mandatul lui Nica Cristian, cel mai bun produs al arbitrajului prahovean de la începuturi și până acum, am colaborat foarte bine cu el și numeroase prezentări ale arbitrilor pe acest blog, în special, sunt realizate datorită lui.

Ionut Borcan

Ionut Borcan

Citește mai mult din acest articol

O vară cu scântei

Da, se pare ca vom avea o vara cu scantei. De ce? Pentru ca ieri 23.07.2010 a avut loc sedinta cu delegatii de la Liga C Prahova iar imediat dupa, prima sedinta a arbitrilor prezidata de noua conducere. Doua sedinte distincte dar, voi detalia imediat unde este legatura dintre ele. Asadar prima, cea cu delegatii de la ultima liga. In fara faptului ca nu exista seriozitate (din cca.50 de echipe, au fost prezenti exact 16 delegati), cei de la prezidiu care au luat cuvantul au amintit in treacat sa nu se mai foloseasca jucatori suspendati din cauza huliganismului, dar, nu au amintit nimic de starea bazelor sportiva care, unele, fara gard imprejmuitor unde cu siguranta jucatorilor oaspeti le este frica sa joace iar arbitrii din aceeasi frica acorda mai mult de 15% gazdelor.

Citește mai mult din acest articol

A început şcoala

Marţi, 12 octombrie, la sediul AJF, a avut loc deschiderea oficiala a cursurilor unei noi scoli de arbitri organizate de CJA Prahova. Aceasta este a treia scoala organizata de Comisia Judeteana a Arbitrilor de cand presedinte al acesteia este cel mai bun arbitru asistent din Romania, purtatorul ecusonului FIFA, Cristian Nica. Dupa rezultatele foarte bune obtinute cu primele doua scoli, in urma carora Colegiul Prahova a primit in randul sau peste 100 de noi tineri arbitri, sunt sperante foarte mari ca si aceasta noua scoala va fi o reusita. Aceste sperante sunt legate si de numarul extrem de mare de cereri de inscriere, lucru care a dus la organizarea scolii in doua centre: Ploiesti si Campina. De altfel, aseara, sala a fost neincapatoare pentru cei 50 de tineri (dintre care 6 fete) care au tinut sa fie prezenti la deschiderea oficiala a cursurilor.

Pana acum s-au inscris peste 80 de aspiranti la statutul de arbitru de fotbal, dar numarul lor poate creste avand in vedere ca perioada de inscriere s-a prelungit pana pe 19 octombrie.

De destinele Scolii se vor ocupa:
–         Ionut Borcan – coordonatorul Scolii
–         Valentin Dumitru – parte administrativa
–         Neculai Alexandru – responsabil zona Campina

Pe parcursul cursurilor vor fi invitati sa le explice tainele arbitrajului, tinerilor elevi,  fosti si actuali arbitri prahoveni din loturile nationale. De asemenea viitorii arbitri vor avea parte si de cateva prezente – surpriza din lumea fotbalului.

Citește mai mult din acest articol