Aniversare!

Astăzi platforma pe care este „așezat” SportulPh, m-a anunțat că blogul își sărbătorește ziua de naștere. Şi iată că am trecut şi în al patrulea an de activitate. Am mai dat o pagină din istoria acestui blog şi mă bucur să îl văd crescând, încetişor dar sigur.

Aproape că nu îmi vine să cred. Întotdeauna m-au pasionat sporturile, indiferent că erau sporturi individuale sau de echipă, și parcă vroiam să încep un asemenea proiect, dar totuși îmi era puțin frică. Totuși am încercat și începeam acest blog, acum 4 ani, pe data de 2 aprilie, cu un articol despre cel mai bun produs al arbitrajului prahovean, Cristian Nica, la imboldul unui amic revoltat de „demisia” acestuia din fruntea CJA Prahova. O demisie care m-a afectat și pe mine prin ochii prietenului meu, deși eu nu aveam absolut nici o treabă cu subiectul. De atunci am scris aproape 800 de articole, majoritatea despre fotbal, și în special fotbalul județean, un subiect care după părerea mea este foarte slab mediatizat.

Citește mai mult din acest articol

3 luni şi la mai mare

Iată că timpul a trecut şi am ajuns la 3 luni de existenţă, acest blog născându-se pe data de 2 aprilie 2009 în forma în care îl vedeţi acum. Nu credeam vreodată că mă voi apuca de scris pentru că meseria mea constă în cu totul altă direcţie. Dar iubind sportul de când eram mic în special fotbalul, m-am hotărât să îmi fac şi eu un blog să îmi exprim o părere. Bună sau mai puţin bună(n.r. proastă) rămane la latitudinea dumneavoastră.

Ţin să spun că am făcut acest blog pentru că eu credeam că aveam ceva de spus, şi încă cred că am ceva de spus în continuare. Nu mă dau mare ziarist pentru că în primul rând nu sunt un ziarist. Am primit câteva păreri să ma las că „sunt vai steaua mea, nu stăpânesc nici cele mai mici notiuni de gramatică” şi multe alte critici dar şi aprecieri în acelaşi timp. Poate că mai sunt greşeli de ortografie, o literă mâncată, şi multe alte greşeli care pot fi trecute neobservate la o noua revizie, dar cred că cine mă citeşte sau mai dă câte o raită pe acest blog îmi poate ierta o greşeală mai mică sau mai mare.

Una peste alta am incercat să fiu şi vreau să fiu cât mai echidistant, să nu ţin partea nimănui şi să îmi exprim câteva păreri despre faptul cum văd eu sportul.

Doresc să mulţumesc tuturor colaboratorilor de la blogroll, pentru că fără ei nu aş fi ajuns niciodată la 3000 de accesări în 3 luni, în special primului colaborator Dragoş Trestioreanu dar şi celor de la PrahovaSport care m-au ajutat cu câteva sfaturi utile la început de drum.

Statistica:

Cel mai accesat Farsa de la Hăbud 81 de accesari
Cel Mai comentat: DNA dă lovitura 2 – 8 comenturi (4 ale mele :P)
Cea mai accesată fotografie… Dezamagire de la jocul de baraj a celor din Sălciile la sfârşitul meciului
Accesari totale: 3403
Medie de vizite pe zi: 37
Cele mai multe vizite intr-o sapt: 519
Cea mai aglomerata zi: 127 – 24 iunie 2009
Posturi: 68
Comment-uri: 53
Etichete: 56

Acestea fiind spuse vă urez o zi plăcută!
Alin Iacobescu