O nouă „vrăjeală” marca AJF?

Deși în ultimul timp mi-am propus să nu mai scriu despre ceea ce se întâmplă în curtea instituției de pe strada Pielari numărul 5, iată că un „fapt” petrecut pe una din arena eșalonului de elită județean, mă face să readuc în discuție „neregulile” petrecute în urma unei contestații depuse de către diriguitorii Precizia Breaza în meciul cu Voința Ciorani a.k.a. AFC Astra II Ploiești denumită astfel în urma fuziunii cu defuncta FC Astra III Ploiești.

Motivul discordiei a fost legitimarea fotbalistului Lucian Zecheru la gruparea menționată ulterior, care ar fi de fapt la a III-a legitimare, lucru nepermis de către statutele prevăzute de către FRF. Mai multe probabil veți afla din comunicatul oficial emis de către gruparea Precizia Breaza pe site-ul oficial și preluat de către noi după cum urmează, în răspuns la comunicatul emis de către domnul Ion Mihai într-unul din ziarele prahovene.

Citește mai mult din acest articol