Legenda lui Contra la Ploiești

Cosmin Contra deja este istorie pentru Petrolul Ploiești. Când am văzut știrea într-unul dintre ziarele centrale, sincer să fiu nu prea mi-a venit a crede. Să plece Guriță de la Ploiești? Mirajul unei echipe din „Vest” este într-adevăr atrăgător, îmbietor, iar când ți se dă șansa de a antrena una dintre echipele „tale” de suflet la care ai făcut carieră ca jucător deja drumul parcă este pe jumătate parcurs.

Pe 29 octombrie 2012, după o aventură în Spania la o echipă de liga a III-a, Cosmin Contra era anunțat ca înlocuitor al lui Mircea Rednic, un alt antrenor care a ales să plece în „Vest”, atras de oportunitatea de antrena o echipă la care a jucat în cariera lui de jucător profesionist.

Mi-aduc aminte că tânărul antrenor petrolist era primit cu neîncredere de către familia petrolistă care vedeau colaborarea dintre Petrolul și Guriță ca fiind un test al lui Capră sau mai degrabă un experiment, suporterii nedorind ca echipa fanion să fie locul unde Contra să se școlarizeze sau pe care să își etaleze cunoștințele sale ca antrenor.

Pe Contra îl recomanda faptul că nu fusese învins în Liga I chiar dacă avea foarte puține meciuri în Liga I trecute în CV și dorința de afirmare semnalată încă de la primele cuvinte spuse din postura de antrenor prin care a intrat în inima multora: Vreau să văd cât mai mult jocuri ale echipei pe DVD-uri și să conduc antrenamentul de după-amiază! Întâlniri cu presa putem face și mâine, după meci și apoi în toate celelalte zile! Acum trebuie neapărat să ne concentrăm să eliminăm Brașovul din Cupa României! Vă rog să nu vă supărați, aceasta trebuie să fie prioritatea absolută tuturor celor care iubesc echipa Petrolul.

Cu Contra pe banca tehnică Petrolul a început să joace ofensiv, să practice un joc plăcut ochiului și să pună presiune pe orice echipă din campionatul românesc indiferent de numele acesteia. A câștigat Cupa României după 18 ani și a avut cel mai bun parcurs în cupele europene fiind eliminat de către fostul său antrenor, Michael Laudrup, aflat pe banca tehnică a echipei Swansea în play-off-ul Europa League. Totodata Petrolul cu Guriță pe bancă deține recordul de cele mai multe jocuri disputate fără înfrângere 27 la număr dacă nu mă înșel.

Antrenorul petrolist a declarat pentru site-ul oficial al clubului următoarele: ”Mulțumesc conducerii clubului pentru faptul că m-a înțeles și am încredere că și suporterii vor face același lucru. Petrolul va rămâne mereu în sufletul meu, este clubul care m-a lansat ca antrenor in fotbalul mare și voi încerca toată viața să-l ajut, la fel ca și pe toți oamenii implicați în acest proiect.

Plecarea lui Contra, personal îmi dă impresia că suntem lăsați în mijlocul campionatului fără lenjerie intimă pe noi. Îmi pare rău că cel mai bun antrenor din Liga I părăsește campionatul și mai ales echipa Petrolul Ploiești. Sincer nu cred că filozofia noului antrenor, care din câte am înțeles că ar fi Răzvan Lucescu, va fi bazată pe atac în aceleași procente ca și filozofia lui Guriță, dar cine știe… Sincer eu m-as bucura să i se dea o șansă lui Roșu mai ales că a făcut parte din proiectul Cosmin Contra la Petrolul, având atuul că el cunoaște foarte bine lotul formației ploieștene.

Una peste alta Cosmine eu unul îți urez bafta mai departe și sper să faci o figură bună la Getafe și să-i încânți pe suporterii echipei Getafe la fel cum ne-ai încântat pe noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: