Petrolul – Gloria Bistrița 4-0

Toți știm, mai ales noi ploieștenii, că Petrolul este una dintre cele mai bune echipe ale campionatului, dacă nu cea mai bună. Ce mă face să spun asta este faptul că Petrolul, la lotul pe care îl are în acest moment la dispoziție, poate alinia două echipe și cu ambele echipe poate câștiga la fel de categoric indiferent de numele adversarului. A demonstrat-o și aseară, ce-i drept în fața unui adversar mai degrabă modest, că se poate face spectacol și cu cei care până mai ieri își așteptau ocazia de a intra pe teren pentru a demonstra fiecare ce poate.

În meciul de aseară dintre Petrolul și Gloria Bistrița, fără să par încrezut, nu cred că cineva punea la îndoială victoria Petrolului, ci cred mai degrabă că toată lumea se gândea la scorul care va fi înregistrat pe tabela de marcaj în urma acestui joc la finalul celor 90 de minute. Mingea a pătruns în spațiul delimitat de linia de fund și plasa porții echipei bistrițene numai de 4 ori, dar scorul putea fi mult mai mare, dacă în poarta adversarilor noștri nu se afla Emilian Dolha, cel care prin paradele sale a limitat pe cât posibil proporțiile scorului.

După cum spuneau s-au înscris numai 4 goluri dintre care unul din penalty, dar ce goluri s-au înscris din acțiune, unul mai frumos ca altul. Prima oară a înscris Sauvadet, în minutul 24, cel care de la meci la meci devine mult mai bun, cu un șut plasat cu piciorul drept în vinclul porții de la aproximativ 22 de m din preajma suprafeței de pedeapsă. Același Sauvadet inventează o pasă pe culoar pentru vitezistul Bokila cel care ia fața apărătorilor bistrițeni și șutează în forță, tot la vinclu, majorând scorul la 2-0 în minutul 34. În cea de-a II-a repriză, în minutul 59, Cristescu pătrunde pe partea dreaptă centrează în careu pentru Vlăduț Morar, intrat în locul lui Sauvadet, care din fentă păcălește doi adversari si perforează și el vinclul porții lui Dolha. Ultimul gol a fost înscris din penalty, de către Mojica, după ce neglijentul Berceanu atinge mingea cu mâna în propria suprafață de pedeapsă.

Bistrița a contat în atac doar printr-o singură fază, o execuție dintr-o lovitură liberă executată de către Enescu, tot la vinclu, dar portarul Petrolului și-a păzit reduta printr-o paradă extraordinară.

FC PETROLUL PLOIEȘTI – GLORIA BISTRIȚA 4-0
Stadion:
Ilie Oană, Asistență: cca 11000
Marcatori: Sauvadet (24), Bokila (34), Vl. Morar (59), Mojica (73-pen.)

PETROLUL: Bornescu – Alcenat (74 Naziri), Geraldo, Manasse, Grecu – Renan, Mustivar – Mojica, Cristescu, Sauvadet (54 Vl. Morar) – Bokila (66 Romario). Rezerve: Hamutovski, Boudjemaa, Hoban, Guilherme, Romario.
Antrenor: Cosmin Contra

GLORIA: Dolha – Ţârcă, Kanon, Hlinca (81 B. Oprea), Cubilla (46 Berceanu)  – Enescu, Pouye – M. Stancu, R. Radu, Chiţu (63 V. Pop) – Antonache. Rezerve: Oghinciuc, Iordache, Sighiartău, Oc. Ionescu
Antrenor: Nae Manea


Cartonașe galbene: I. Hlinca (40)
Cartonașe roșii: –
Arbitrii: M. Balaci, M. Nicoară, G. Neacșu.

Prin acest rezultat Petrolul a trecut pe locul 2 al clasamentului la zi, iar următorul joc îl va în cupă în deplasare la Oțelul Galați joi 18 aprilie de la ora 20.30.

Sursa video: Canal youtube CenterrSport.

3 Responses to Petrolul – Gloria Bistrița 4-0

  1. farcry63 spune:

    Urmeaza unele din CELE MAI IMPORTANTE CONFRUNTARI ale Petrolului din acest sezon , la Galati , unde Grig’s Family isi doresc un 2-0 sec inca din tur, si cu DUSMANII NOSTRII PRINCIPALI, AROGANTII, INGAMFATII si ENERVANTII NESUFERITULUI CLUB STEAUA !.. ps ..si poate conducerea si actionariatul Petrolului ii va respecta 100 % pe patimasii suporteri DECLARAND „TARE si RASPICAT” IN PRESA SI LIVE la TV ca acest INTERLOP si FARISEU de BECALI SA NU SE MAI UITE VREODATA IN OGRADA CLUBULUI NOSTRU si SA NU MAI OFERTEZE ‘A LA PROST” VREUN JUCATOR , PENTRU CA STEAUA NU ESTE CU NIMIC MAI PRESUS DECAT PETROLUL , in afara doar fiind faptul ca este sustinut de INTERLOPI si de POLITICIENI CORUPTI CARE-SI SPALA FURTISAGURILE ! FORZA OILERS ! FORZA PETROLUL !

  2. farcry63 spune:

    DIN IUNIE SE PARE CA NE DESPARTIM DE FLORIAN WALTER , CARE SI-A ANUNTAT REVENIREA LA „U” CLUJ ! CE STITI DESPRE ACEASTA VESTE ? CUM VA FI AFECTAT CLUBUL PRIN PLECAREA SA ?

    • SportulPh spune:

      Chiar credeti ca tot ce zboara se mananca… pana si la Cluj a stat 2 ani de zile🙂. Ce naiba dumneavoastra chiar credeti toate balivernele scrise de toti idiotii din presa centrala care este subordonata stanii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: