Vinovații fără vină!

Am așteptat/citit foarte mult și m-am gândit mult până să scriu aceste cuvinte. Am revăzut de foarte multe ori, fazele ce sunt incriminate de ziariști titrați și cred că pot spune cu mâna pe inimă că anumiți jucători, asupra cărora planează suspiciunea de BLAT, sunt sau par curați. Nu pot băga mâna în foc pentru nimeni, dar după ce am văzut cu ochii mei, pot emite această prezumție de nevinovăție. Stau uneori și mă întreb, oare, de ce nu putem accepta bărbătește că am pierdut? Oare datorită faptului că unii dintre actualii jucători ai echipei noastre, au avut legături cu un NIMIC din fotbalul românesc căruia nu îi voi pomeni numele, trebuie să credem mereu că sunt conspirații peste tot? Guilherme a alunecat, lui Hamza i-a sărit mingea, Bornescu a avut o poziționare defectuoasă, Achim poate a făcut un joc mai slab, Cristescu a fost cel mai bun jucător al Petrolului în ultimele etape și a ieșit accidentat.

Să îi luăm pe rând, Guilherme a fost lăudat până în meciul cu Steaua cum că ar fi unul dintre cei mai buni apărători de bandă stângă din țară, un fundaș care a reușit să se impună și să facă aceleași jocuri bune și la Petrolul, asta după ce sezonul trecut, a fost unul dintre artizanii salvării de la retrogradare a echipei ilfovene, Concordia Chiajna. Este acuzat că ar fi alunecat intenționat pentru a facilita golul egalizator al lui Nikolic. Domnule, câte vedete nu au facilitat înscrierea unui gol al adversarilor din cauza unui petic de teren care nefiind bine pus a sărit. E de vină Guilherme că a alunecat. Poate fi acuzat de rea credință doar pentru acest fapt, chiar dacă din acea fază s-a marcat golul egalizator? Eu unul zic că nu.


Hamza, a încercat s-a zbătut, a șutat, a ratat. Este oare primul jucător care ratează dintr-o poziție extrem de favorabilă. Domnilor să fim serioși! Este unul dintre cei mai buni atacanți străini care au aterizat vreodată la Ploiești, ca să nu mă dau puțin mare și să afirm că ar fi unul dintre cei mai buni din țară. Cu toții am văzut că pe partea pe care Guilherme a alunecat din cauza suprafeței de joc, dintr-o brazdă rebelă mingea a sărit și a fost lovită de către Hamza inoportun.

Bornescu! Prima oară l-am văzut pe acest portar într-o deplasare pe care echipa noastră a făcut-o la Caracal în sâmbăta Paștelui din anul 2005. Acest portar cu bucle negre a fost îngerul păzitor al formației gazde, oprind de fiecare dată șarjele petroliste. Am câștigat cu scorul de 1-0 prin golul regretatului Marian Pârsă în minutul 44. Domnule, dacă Bornescu a ieșit greșit pentru a-i permite lui Latovlevici să înscrie și a fost BLAT, atunci și Felgueiras de la Cluj ar trebui catalogat drept BLAT cu Manchester Utd. pentru că și el a luat un gol asemănător.

Achim până la meciul cu Steaua era văzut de către idolul băniei, mare blond, Ilie Balaci drept înlocuitorul lui Mățel la echipa națională. Domnilor este părerea unui mare jucător român și este vorba de echipa națională, nu de Steaua, nu de Dinamo, nu de Rapid! Pe partea lui au activat Chipciu și Tănase care atunci când se întâlnesc pe teren creează panică în careul advers. Suntem obișnuiți cu Achim care iese la atac pentru a oferi centrări utile atacanților. Atunci când urcă logic fundașul central de pe partea lui trebuie să îl acopere… și în această postură s-a făcut remarcat de foarte multe ori Galamaz care a acoperit cu succes urcările în atac ale fundașului nostru dreapta. Câți dintre noi, cei care îl acuzăm, am făcut cel puțin un sprint de-a lungul trenului în bandă? Îl judecăm după simplul fapt că asta e meseria lui și pentru asta încasează bani! Acum eu nu înțeleg, oare omul este motoretă să are banda respectivă?

L-am păstrat la final pe Cristescu! Mi se pare unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi care au jucat la echipa noastră în ultimii 20 de ani. Cristescu a înscris și a făcut jocuri foarte bune în partidele premergătoare jocului cu Steaua. Are șut, are viziunea jocului, are poziționare, are ultima pasa… și dacă nu era accidentat de către Latovlevici undeva în apropierea tribunei I spre sectorul 601, cred că alta era soarta jocului și acest articol nu își mai avea rostul. Acum ne băteam cu toții în pumnul în piept ce buni sunt petroliștii și ne vopseam cu toții în galben albastru pentru că așa este la modă. Oare cum îl putem acuza pe Cristescu de rea credință? Toată lumea la meciul de Champions League a spus că dacă Sougou nu era scos pe targă alta era soarta jocului. Cu riscul de a mă repeta cred cu tărie că dacă Cristescu nu ieșea accidentat băteam sigur pe Steaua!

Să fim alături de echipă la bine și la rău!

Un articol semnat: Unul dintre Cititori.
Sursa foto: fcpetrolul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: