Astra promite… se va ţine de cuvânt?!


Joi, 21 iulie, la ora 16.00, a avut loc conferinţa de presă a clubului Astra, prima din sezonul 2011/2012. La întâlnirea cu reprezentanţii presei, au fost prezenţi Geo Raeţchi – ofiţerul de presă al clubului ploieştean, Florin Prunea – manager sportiv şi Tibor Selymes, antrenorul principal al echipei. „Nu a venit niciun jucător, deoarece politica clubului nostru este ca băieţii să vorbească mai mult pe teren, acolo să îşi dovedească valoarea”, a fost explicaţia managerului sportiv pentru absenţa vreunui jucător la conferinţă. Aceasta a început cu o întârziere de aproximativ 20 de minute, întrucât cei doi foşti colegi de „naţională” au fost reţinuţi, la Bucureşti, de întâlnirea cu patronul grupării din „9 Mai”, Ioan Niculae. Întâlnire constructivă, însă, deoarece s-a pus la cale regulamentul de premiere pentru noul sezon.

Astfel, fotbaliştii Astrei vor încasa primele în funcţie de locul ocupat în clasamentul la zi, pe baza referatelor făcute de antrenor, Florin Prunea dorind să şi specifice care sunt „barierele”: locurile 1-3, 4-6, 7-9. „Vom juca fiecare meci la victorie. Dacă vom câştiga maximum de puncte, asta e, vom vedea atunci ce e de făcut, nu? Obiectivul nostru în acest sezon este o clasare mai bună ca anul trecut, cât mai multe puncte, pentru că, ştiţi şi dumneavoastră, domnul Niculae vrea performanţă şi este dispus să o recompenseze. De aceea, vă pot spune că nu avem un buget bătut în cuie, e foarte greu de făcut. Vor fi şi banii din drepturile TV…”

Întrebat dacă are în plan aducerea altor jucători care să întărească lotul existent, Florin Prunea a preferat să rămână enigmatic şi glumeţ: „Încercam să mai transferăm. Jucători de fotbal, evident”. Asta ca răspuns la întrebarea dacă se va aduce încă un portar (în condiţiile în care Cătălin Grigore s-a operat de ruptură de ligamente şi va rata turul campionatului), precum şi un atacant veritabil. „De la Timişoara vă pot spune că Astra nu va lua jucători, de la Craiova există probabilitatea… îmi pare foarte rău de situaţia celor două echipe, mai ales a Craiovei, dar există nişte regulamente, care trebuie respectate. Şi de Timişoara, şi de Craiova, şi de Astra, de toate echipele din campionat, nu? Va fi un sezon mult mai slab, cred, fără cele două, atât din punct de vedere valoric, cât şi din cel al spectacolului”, a precizat managerul sportiv al Astrei.

Referitor la primul meci al sezonului, contra CFR- ului, fostul portar la echipei naţionale a spus clar şi răspicat: „Vom veni cu puncte de la Cluj! Chiar dacă vom întâlni o echipă la care s-a investit foarte mult, consider că echipele sunt sensibil egale, ca valoare. Punctul forte al clujenilor este acest Jorge Costa, împotriva căruia am jucat şi eu. Oricum, în aceste şase luni, de când sunt eu la Ploieşti, nu am văzut nicio diferenţă majoră între Astra şi CFR, sau oricare dintre <<granzi>>. Amintiţi-vă că nu am pierdut cu echipele mari. Personal, am mare încredere în Cezar Lungu, care este un portar tânăr, din aceeaşi generaţie cu Tatarusanu şi Pantilimon. Nu mă îndoiesc că va confirma şi ne va ajuta în atingerea obiectivului”. De aceeaşi părere a fost şi Tibor Selymes, care a lăsat să se înţeleagă că Astra se va întoarce cu cel puţin un punct de la Cluj: „Să nu credeţi niciun moment că mergem cu mâinile ridicate! I-am urmărit pe clujeni în meciurile amicale, dar există o diferenţă majoră între partidele de pregătire şi cele oficiale. CFR este nevoită să integreze şase-şapte jucători noi, nu va fi uşor. De aceea, cred că omogenitatea noastră va face diferenţa duminică. Takayuki? Rămâne un jucător valoros, de care am nevoie şi dacă va juca bine, va reintra titular. Deocamdată, Kubala are un joc colectiv mai bun, îşi aduce aportul şi în ofensivă. Eu l-am dorit foarte mult pe Cezar Lungu, e un tânăr de mare perspectivă”. Legat de echipă, antrenorul principal al ploieştenilor a ţinut să mai precizeze câteva aspecte: „Căpitanii vor fi Goian, Miranda, Ousmanne şi Matel, aleşi de mine. Nu pot spune cu exactitate dacă aş avea nevoie de Liviu Ganea, e un jucător bun, de lot. Îi simt pe băieţi bine pregătiţi şi după patru-cinci etape voi putea face o apreciere corectă asupra lor. Sezonul ăsta vreau concurenţă mai mare pe posturi. Am pierdut foarte mult anul trecut din cauza asta, nu am avut concurenţă. Colaborarea cu Astra Giurgiu va fi aceeaşi ca până acum: cine nu prinde lotul de 19 va juca acolo.”

În contextul promovării Petrolului în primul eşalon, Florin Prunea s-a arătat încântat că va fi o concurenţă locală mai mare: „Mă bucur că au promovat. Am prieteni mulţi la Petrolul, sunt sigur că va fi o atmosferă frumoasă cu ocazia celor două întâlniri. Am fost la multe meciuri ale lor în B şi am întâlnit oameni civilizaţi. Nimeni nu poate nega faptul că Petrolul este echipa de tradiţie a Ploiestiului şi suporterii ei sunt absolut incredibili! Vor fi interesante întâlnirile directe din acest sezon, la anul nu ştiu, cred că într-o proporţie destul de mare vom juca la Giurgiu pe noul stadion, am văzut acum o oră macheta nouă, este extraordinar de frumoasă arena”. Selymes l-a completat: „Va fi foarte bine pentru oraş, că va avea două echipe în Liga I, va veni multă lume la meciurile directe”.

Concluzia întâlnirii a fost că Astra îşi propune mai mult cu fiecare sezon petrecut în Liga I, resurse şi condiţii există şi trebuie valorificate la maximum, iar echipa patronata de Ioan Niculae anunţa că va îngroşa rândurile formaţiilor din provincie puse pe câştigat trofee interne, căci, nu-i aşa?, Bucureştiul a încetat demult să mai sperie pe cineva. Duminică, meciul de la Cluj, este un bun prilej pentru a se observa şi acoperirea în fapte a vorbelor de preamărire. De urmărit…

Lotul Astrei:  Grigore, Lungu, Gavrilaş – Măţel, Oprsal, Mihalache, Bruno Miguel, Goian, Vădrariu, Seto, Budescu, Tigoianu, Junior Morais, Miranda, Pătraşcu, Ţigănaşu, Rusu, Strătilă, Ben Teekloh, Stan, Fatai, Nogo, C. Gheorghe, Kubala, N’Doye, C. Matei.

One Response to Astra promite… se va ţine de cuvânt?!

  1. Promisiunea e… promisiune, deci trebuie respectata! 🙂 Foarte interesanta declaratia lui Prunea referitoare la Petrolul! Pare a fi un pas spre normalitate… Sa speram ca noul campionat va aduce putin RESPECT in fotbalul romanesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: