Liga A Prahova = Campionatul BLATURILOR

În sezonul 2010-2011 al Ligii A Prahova mai este de disputat o singură etapă şi după aceste jocuri se va trage cortina, iar vacanţa mult aşteptată pentru majoritatea echipelor se va instala. Odată cu penultima etapă recent încheiată am aflat şi numele campionei judeţului nostru în eşalonul de elită care de altfel este şi deţinătoarea cupei în acest sezon şi anume formaţia Prahova 2010 Tomşani. Dealtfel în această penultimă etapă am putut asista la unul dintre cele mai „distractive” BLATURI din istoria acestei competiţii. Este vorba de jocul Petrolul Teleajen – Tinereţea Izvoarele încheiat cu victoria celor din urmă cu scorul de 3-4. Rezultatul jocului nu ar trebui să mire pe nimeni dat fiind faptul că echipa Petrolul Teleajen este penultima în clasament şi este retrogradată matematic de aproximativ şapte etape, obţinând până acum doar 16 puncte, totuşi cei care au fost prezenţi la joc se minunau cât de penibilă a putut fi prestaţia „actorilor” de pe terenul de joc. Au scăpat singuri cu portarul de aproape 7 ori fiind lăsaţi practic de „petrolişti” în acestă ipostază, deoarece de fiecare dată literalmente au luat portarul la ţintă. Un mic pont care a ajuns şi la urechile noastre este faptul că deşi Unirea Urlaţi a pierdut acasă în faţa echipei din Vadu Săpat cu acelaşi scor infam 3-4 în ultima etapă va câştiga sigur în deplasarea de la … Petrolul Teleajen Ceptura.

Cred că dacă am putea juca la pariuri pe jocurile de la Liga A mai mult ca siguri mulţi dintre noi am fi foarte bogaţi.

Iată şi rezultatele înregistrate în etapa a XXXIII-a a Ligii A Prahova:  

 

AFC Brebu – CS Sirna 6-0
Au marcat: St. Andrei (4), C. Birligiu, I. Zaibert.

Carpaţi Sinaia – FC Petrolul II Ploieşti 3-0
Au marcat: A. Petre, G. Petrescu, B. Popescu.

Caraimanul Busteni – Tricolorul Breaza 4-0
Au marcat: V Plumb (3), V. Trestenicu.

Unirea Urlaţi – Podgoria Vadu Săpat 3-4
Au marcat: N. Ghiţa, C. Rob, Al. Vizinteanu (pen) / M. Iancu, C. Munteanu, G. Lamba, M. Chifor.

Petrolul Teleajen – Tinereţea Izvoarele 3-4 BLAT ORDINAR
Au marcat: M. Mihalache, R. Constantin, M. Ionita / D. Sîrbu (2), Fl. Vladan, M. Buzea.

CS Păuleşti – CS Ceptura 3-1
Au marcat: C. Săbăreanu (25), Cr. Vasile (2) / Al. Catana (pen).

Avântul Măneciu – Dero Ploieşti 4-3
Au marcat: L. Cernea, L. Cruceru (2), M. Stanciu / A.l Stan (2), I. Grigore.

CS Băneşti-Urleta – CS Floreşti 8-1
Au marcat: M. Lungu (2), T. Albu, M. Filote (3), I. Creţu (2) / C. Pricop.

Prahova 2010 Tomşani – Unirea Câmpina 4-2
Au marcat: M. Mihai (2), A. Stoica, G. Georgescu / R. Bustuc, M. Ungureanu.

Clasament
1. Prahova 2010 Tomşani 33 29 2 2 105-25 89
2. CS Ceptura 33 25 5 3 88-22 80
3. Avântul Măneciu 33 23 4 6 83-31 73
4. AFC Brebu 33 16 6 11 61-44 54
5. CS Păuleşti 33 16 5 12 57-45 53
6. CS Băneşti-Urleta 33 16 4 13 69-46 52
7. FC Petrolul II Ploieşti 33 14 6 13 59-41 48
8. Unirea Câmpina 33 13 9 11 49-40 48
9. Dero Ploieşti 33 15 2 16 75-65 47
10. Tricolorul Breaza 33 13 8 12 52-65 47
11. Podgoria Vadu Săpat 33 13 7 13 83-65 46
12. Caraimanul Busteni 33 13 3 17 50-56 42
13. Tinereţea Izvoarele 33 13 3 17 67-81 42
14. Carpaţi Sinaia 33 11 6 16 31-45 39
15. Unirea Urlaţi 33 10 7 16 53-75 37
16. CS Şirna 33 6 8 19 51-96 26
17. Petrolul Teleajen 33 5 3 25 42-79 16
18. CS Floreşti 33 0 2 31 23-183 2

68 Responses to Liga A Prahova = Campionatul BLATURILOR

  1. Raymundo says:

    Spre ce CULMI si-au „ridicat privirea” reprezentantii PUTERNICUL CLUB DIN LOLOIASCA ,Prahova 2010 Tomsani ??! Vor sa depaseasca performanta celor de la „Mama mia Becicherecu-Mic ” sau…pe a celor de la Victoria Branesti ?! =) =) Vad in aceasta serie echipe care au evoluat ani buni prin C ( Caraimanul Busteni, Unirea Campina,Petrolul Teleajen,Avantul Maneciu) dar si prin Div. B (Tricolorul Breaza si…CARPATI SINAIA care batea prin anii 80’in arena de sub Bucegi cu 1-0 Rapidul lui Tara,M.Rada , Greavu,Marin Stelian si a lui Telespan ) si care se zbat prin ANONIMAT ! Chiar nu-i nimeni sa le RESUSCITEZE ?

    • SportulPh says:

      Din pacate draga domnule pe vremea aceea companii precum MEFIN isi faceau treaba si sustineau si fotbalul si din pacate erau alte vremuri… Parerea mea dupa cum spunea cineva pe aici pe blog este ca daca s-ar strange cate o suma de bani de la fiecare pensiune si tot s-ar face un buget de invidiat macar pentru fosta divizia C actuala liga a III-a. 🙂

  2. Octavian says:

    DIn pacate Carpati Sinaia, care a practicat chair un joc frumos si a jucat toate meciurile pe teren se afla intr-o pozitie pericuolasa, in urma blaturilor facute de alte echipe. Cred ca ai putea adauga acelasi comentariu de la meciul Teleajenului si la cel dintre Breaza si Busteni.
    DIn pacate s-ar putea sa retrogradeze chair 5 echipe, nu doar 3, daca Plopeniul pica si Tomsaniul nu castiga barajul…
    E pacat insa ca acest clasament nu este unul care sa reflecte valoarea echipelor…ci doar jocurile de culise…

  3. jucator breaza says:

    dk tot sunteti la blaturi,si busteni-breaza blat.si cum nu se sesizeaza nimeni ca busteni joaca cu jucatori pe fals.

  4. Tiberiu says:

    Vezi ca urlatiul are in ultima etapa cu ceptura. iar vadu-sapat nu are nevoie de blaturi, ca-s pe la jumatatea clasamentului.

    • SportulPh says:

      Da ai dreptate… Asa este Urlatiul are in „deplasare” la Ceptura… dar totusi zvonul care a fost lansat este adevarat. Am auzit de la mai multe persoane acest lucru

  5. Tiberiu says:

    S-a hotarat cu cine joaca tomsaniu la baraj?

  6. anonim says:

    daca se tot tipa peste tot de blatul de la teleajan de ce ajf-eul nu ia aceasta decizie sa dea joc pierdut la ambele echipe 3-0 si ptr ultima etapa tota lumea ar fi juca corect ‘de frica’ si nu sar mai agita asa ,in acest ordinar sfarsit de campionat, vad ca sa scris si vazut acel blat ,nu am vazut nici o reactie din partea ajf noi tipam toti si nu ne baga nimeni in seama, am mai spuso ar trebui ajf sa faca din sezonul urmator un pley off si pley aut si or termina tote blaturile si sar juca corect pana la capat ,bani vor intra in ajf cu cartonase cu arbitri cu observatori ,vor mai avea de muca si ar fi totul cinstit..

  7. Octavian says:

    Si se pare ca vor pica oricum 4 echipe…pntru ca intra 4 din B….castigatoarele seriilor plus cel mai bun loc 2, dupa ce se joaca meciuri de baraj intre echipele respective.
    Deci daca Tomsaniul nu intra si Plopeniul pica din liga III vor retrograda chiar 6 echipe din Liga A. De aici toate aceste blaturi…

    • SportulPh says:

      Plopeniul nu va retrograda in proportie de 99 la suta… Tomsaniul va promova de aici un loc liber iar de promovat am inteles ca vor promova 4 echipe. 3 castigatoare ale seriilor de Liga B Prahova plus un baraj intre echipele clasate pe locul 2 din cele 3 serii… si cea mai buna va accede in Liga A Prahova, deci in acest caz vor pica doar 3 echipe care … se cam stiu deja.

  8. cobra says:

    DOMNILOR cand eu am pornit razboiul acesta dur impotriva” mai marilor ajf ului” , zisi si oamenii”cooperativei” decat cateva persoane au avut curajul sa vina si sa dea exemple de meciuri decise in spatele cortinei si stabilite inainte de a incepe meciul ;uite ca acuma s a umplut paharul :urlati-breaza,teleajen-busteni,busteni-brebu,teleajen-izvoarele sunt deja foarte multe si intr adevar stiu de 2 saptamani ca ceptura va ceda cele 3 puncte in contul urlatiului,dar eu stau si ma intreb cand eu ca spuneam daca mai tineti minte cei de la SPORTULPH,CAND VA ADUCEAM LA CUNOSTINTA ca o sa inceapa” Aranjamentele” ,aveam semnale ca busteniul o sa castige cu brebu scor 3 0 ,busteniul va invinge la teleajen scor 0 4 ,voi cred ca v ati facut ca nu vedeti sau ati inchis ochii la aceste ”escrocherii” ,”dirijate dinspre ajf”titel,crangasel,bucurel si jenel” ,aceste fiind exemple cat se poate de elocvente oameni buni de 2 saptamani anuntam ca busteniul va invinge la teleajen si oamenii de pe aici nimica,de abia acum v ati trezit cu aceste remarci si exemple despre ”blaturi” unde mai vine si acel asa zis jucator ca nu poate fi numit jucator ci marioneta de la breaza si spune ca nu se sesizeaza nimeni,pai voi trebuia sa va sesizati cand breaza a dat meciul celor din urlati depre care chiar si cei de la SPORTPH au scri urlati -breaza 3 1 -blat numai are rost de alte comentarii si vin in continuare; de ce s a asteptat atata cand eu tipam in gura mare de saptamani intregi ce o sa se intample la retrogradare si voi nimica de abia acuma v ati dezmeticit si voi si veniti cu exemple tot mai multe de meciuri cu rezultatul stabilit in culise,da sinaia de abia are bani de baremuri pt arbitrii ,dar daca o sa moara ,atunci o va face frumos ,de asta sa fiti siguri .Busteniul daca foloseste oameni pe fals si asa este aici este facuta cu instiintarea directa a, ajf ului ca doar” jenel si crangasel” ,impart aceeasi paine si fac aceleasi reguli unde mai pui ca busteniul este una dintre echipele protejate ale alf ului ca………….Speram noi sa se fac curatenie in cloaca lui”jenel,titel,crangasel si bucurel”,pardon de bucurel am scapat ca teleajenul e jos, dar va ramane acolo aproape la ”mirosul de mititei ” din curte!!!Acum trebuie sa tipam in gura mare poate ii vom speria ceea ce nu cred dar va asigur ca voi face tot ce imi sta in putinta pt a pica cateva capete mari!!!!!!!MULTA SANATATE.VA ASTEPT SA VA SPUNETI OFUL AICI !

    • Tiberiu says:

      Si sinaia are victorii suspecte, asa cum brebu si campina au fost cei mai mari vanzatori de meciuri din retur. In final, pana la urma, pacat de teleajen, ca a trebuit sa stea capra la ultimele meciuri, dar florestiu si sirna duca-se invartindu-se, f bine ca retrogradeaza.

      • SportulPh says:

        Am inteles ca cei de la Floresti in etapa cand a jucat la Petrolul a „rupt” vreo doi copii de la echipa a II-a a Lupilor Galbeni. Au venit cu amenintari la adresa arbitrului caruia i-a fost frica sa arbitreze corect. Si nu este primul arbitru care se trezeste in aceasta ipostaza. Pacat ca suntem la Liga A si unele echipe inca se comporta ca si atunci cand jucau in ultimul esalon… unde chiar nu conteaza.

      • stanciu M.11 says:

        si la meciul cu maneciu au intrat spectatorii la floresti sa dea in arbitru ;)) nici politie nici comunitari nimic….

  9. cobra says:

    TIN SA REAMINTESC ca blaturile vor continua si in ultima etapa si echipe gen busteniul si urlatiul nu sunt pomenite in comentariul tau si culmea ,Sinaia este cea suspectata.Draga tiberiu tu ori esti de la busteni ori iei apararea lui bucurel ,intr adevar de petrolul teleajen ne pare rau ;de ce ei au facut figuratie cu busteniul si acuma cu izvoarele SI cu sinaia si au dat viata pe teren ?TU spui ca sinaia are meciuri suspecte , te intreb si eu ca vad ca tu esti in necunostinta de cauza care sunt acelea? Aici intervin sa iti aduc argumente vorba aceea ”solide”:cu paulesti acasa 1 1,cu teleajen gol greu in min 88,cu busteniul 3 0 sa rupa gavrila tribuna de oftica,unde mai pui ca la 1 0 pt cei din sinaia in min 35 au ramas cu un om mai putin ,cu sirna 3 0 ,cu brebu 0 0,cu urlatiul 0 0 ,cu banesti 1 0 ,petrolul 3 0 ,reamintesc toate jucate acasa inseamna 6 puncte pierdute acasa si te intreb si eu ca vad c estiin necunostinta crasa de necunoscute in ale fotbalului iai in deplasare 1 2 cu floresti,3 0 la dero,2 1 la tomsani,3 2 la vadu sapat,4 0 la ceptura,0 0 la izvoarele,1 1 la breaza si atunci te intreb ce meciuri ale lor le suspectezi omule ca nu le vad,se vede ca sdai dovada de o lipsa crasade nestiinta in ale fotbalului;pai breaza le da meciul celor de la urlati 3 1 unde si cei de la SPORTUL PH au scris si cu sinaia s au omorat 1 1,de busteni nu pomenesti nimica ca si au amanat 2 meciuri pe alte criterii decat cele fotbalistice ca sa vada cum evolueaza rezulttele si cand au vazut ca este groasa au castigat 6 puncte,nu?Eu am spus ca teleajen busteni va fi blat de 2 saptamani si?………………AM F LA TOATE MECIURILE,nu iau apararea celor din sinaia ,dar atata timp cat aia fac greu rost de bani saisi plateasca baremurile pt arbitrii ,sunt vai de mama lor si se vede asta ca sunt aproape de a pica ,pe cand busteniul este lipsita de griji,izvoarele la fel unde sunt meciurile suspecte care iau facut sa fie la un pas de retrogradare?

  10. alex says:

    ia mai terminati voi cu toate comentariile si toate criticile vostre…tineti-le pentru voi
    1) Sportul Ph….se presupune k esti impartial si absolut obiectiv cand vorbim despre meciurile de pe tarlalele prahovene
    2) De unde stiti voi k ceptura va „dona ” cele 3 puncte urlariului…..sunteti voi destepti…..ceptura nu a facut un blat in tot campionatul asta; echipa e cu totul schimbata atat din punct de vedere moral cat si ca joc( ce s-a intamplat in trecut …E TRECUT!!!). chiar daca s-ar intampla ca echipa din ceptura sa piarda intentionat nu ii va ajuta cu nimic pe cei din urlati…shi sinaia face blat ,iar ei raman sa frece ridichea in liga B
    3) puteti sa comentati si sa tipati cat vreti voi ,pe orice blog sau site dedicat fotbalului prahovean, despre nu-stiu-cate blaturi si in ce hal s-au realizat….. prieteni, NU VA BAGA NIMENI IN SEAMA! blaturi s-au facut, se fac si se vor mai face…..asa ca nu va mai obositi.\

    • SportulPh says:

      1. Sunt impartial si voi incerca si de acum incolo sa fiu asa. Tie ti s-a parut cumva printre articolele care le-am scris ca am tinut partea vreunei echipe atunci cand a gresit? Daca da te rog sa mentionezi echipa. Sezonul trecut am scris despre blaturile pe care le-a facut CS Banesti, Petrolul 95, s.a.m.d
      2. Este doar un zvon… Repet din mai multe surse am auzit acelasi lucru ca Urlatiul va castiga etapa viitoare. Este o vorba romaneasca care spune ca daca unu zice ceva… este un lucru, dar daca mai multe zic acelasi lucru… este cazul sa te duci sa te culci… Acum daca Ceptura isi va respecta „blazonul” este alta mancare de peste.
      3. Nu contest ca cineva ne va baga in seama … pe mine sau pe Nae de la Campina (Sport-Campina). Doar ca noi ne facem datoria. El pe langa acest blat a mai pomenit si despre „tiganelile” facute de AS Gazaru Surani. Eu unu nu ma simt obosit si vad ca nici Nae nu se simte. El este mai in fenomen decat mine deoarece a fost arbitru si sa spunem ca are acces mult mai usor la informatie… dar o sa continuam sa scriem poate se va gasi cineva… ca si COBRA care va tipa cat il tin plamanii si cine stie poate se va gasi cineva care va putea sa faca ceva.

  11. alex says:

    Cobra,mai usor tata sa nu faci implozie…..Daca esti atat de bine informat si cunosti toate detaliile blaturilor (despre care noi nici nu ne-am dat seama ca s-au facut 😐 ), daca stiai tu dinainte scorurile de la informatorii tai de incredere…..de ce nu apari la o televiziune locala , la vreun ziar….vino ,prietene, cu dovezi
    Nu te mai impacienta asa tare pe aici ca nu impresionezi cu nimic; Nostradamus al fotbalului (care esti), nu mai tipa in gura mare saptamani intregi (te-am citat 😀 ), nu te mai da atat lovit si oripilat ca nu impresionezi pe nimeni

    • SportulPh says:

      Asta este cel mai greu… de DEMONSTRAT. Adu-ti aminte de celebrul Rocar – Petrolul cel mai cunoscut blat din istoria Diviziei A / Ligii I cum doresti tu sa ii spui. A fost filmat si tot nu s-a luat nici o masura desi toata lumea si-a dat seama de non combat. Deci… poate COBRA nu impresioneaza pe nimeni dar daca unu se rascoala, doi se rascoala, mai multi se rascoala… domnul Lapusneanu va putea exclama… PROSTI DA’ MULTI!

      • alex says:

        daca umple paginile unui blog cu einspe mii de comentarii si observatii despre blaturi, asta nu inseamna ca se rascoala…..si eu as putea scrie 1 zi intreaga pentru aproape orice ehipa din liga A prahova, despre ce aranjamente au mai facut anu’ asta….dar de ce sa ma agit cand stiu ca nu intereseaza pe nimeni?….sunt lucruri care deja au intrat in rutina de zi cu zi si care nu par sa mai deranjeze pe multi dintre oamenii implicati in acest fenomen…..cine are banu’….ala face jocurile, restul isi vad cuminti de treaba lor ( echipe de pluton care stau bine atat in teren cat si inafara lui…si carora nu li se poate intampla nimic)

      • SportulPh says:

        Daca toti am fi ca tine… nu s-ar mai ajunge nicaieri :). Scriem scriem si poate se va intampla ceva 🙂

  12. Tiberiu says:

    si inca ceva: nu zice nimeni nimic de campioana, care are jucatori buni, fara doar si poate, dar nu mereu au castigat pe teren. niciodata nu a gresit grav arbitru, in defavoarea lor.

    • SportulPh says:

      Tataru divizia B, Aristan divizia A, Cursaru golgheterul diviziei A, spuma diviziei D ce sa mai zici. Era prea de tot sa nu castige campionatul judetean… poate chiar o tragedie. Poate nu contest, dar mai este si posibil ca la meciurile lor sa fie trimisi si ARBITRII de valoare astfel incat sa nu greseasca. Si daca stam sa ne uitam Prahova au arbitrii destul de BUNI care desi nu au promovat sincer cred ca au mai multe valoare decat majoritatea arbitrilor din loturile superioare gen Piciu Laurentiu, Bebe Zahiu, Viorel Caunei, Radu Danielenco, Dan Richita (care in acest sezon se va retrage din activitatea de arbitraj) care atunci cand vor sa arbitreze arbitreaza extraordinar… dar care te si pot „face” cu zambetul pe buze.

      • alex says:

        bravo lor! au castigat acest campionat destul de lejer…sa vedem daca trec si de baraj….dar pot sa pun un pariu cu tine ca la anu’ pe vremea asta si ei vor fi in locul plopeniului….alti bani, alta distractie la C…alte bareme ,alte salarii,alte cheltuieli…ALT FEL DE BLATURI
        „Tataru divizia B, Aristan divizia A, Cursaru golgheterul diviziei A”…pai daca erau fotbalisti de ce nu au ramas acolo? de cursaru nici n-am mai auzit pana anul trecut cand am jucat impotriva lui in cateva meciuri amicale (habar n-aveam ca e el 😐 :|) si oricum nu mai e ce a fost….

      • SportulPh says:

        La asta ma gandesc si eu… doar ca este o singura diferenta… CSO Plopeni au castigat toate etapele sezonul trecut pe carca lor. Multi jucatori nu mai sunt ceea ce au fost la un moment dat. Dar valoarea nu se pierde ci doar se castiga doar cateva kg in plus pe masura ce inainteaza in varsta!

  13. alex says:

    CS Floreşti – Avântul Măneciu 3-6
    Chimia II Vadu Săpat – Petrolul Teleajen 5-1
    Petrolul II Ploieşti – AFC Brebu 6-2
    CS Şirna – CS Băneşti 2-4
    Unirea Câmpina – Carpaţi Sinaia 3-5
    Tinereţea Izvoarele – Caraimanul Buşteni 0-2
    Tricolorul Breaza – Prahova Tomşani 0-4
    CS Ceptura – Unirea Urlaţi 2-0
    Dero Ploieşti – CS Păuleşti 4-4

    ia sa vedem daca mai apare sa comenteze vreun destept care stia el ca ceptura va da meciul….Cum bine a zis el odata Apostol: „MUCLES” :))

    • SportulPh says:

      Prietene prin faptul ca folosesti un cuvint provenit din limba „rromani” crezi ca imi va inchide gura (in acest caz tastatura). Eu doar am transmis ceea ce mi s-a transmis. Daca ai fost destul de DESTEPT sa intelegi asta bine daca nu… asta e, eu nu pot explica cuvant cu cuvant ca sa poti intelege si tu! Ti-as zice si eu ceva in tiganeste dar e posibil sa intelegi ca te injur… asa ca mai bine nu mai zic nimic. Numai Bine POLIGLOTULE!

      • alex says:

        mesajul nu era adresat tie, in special….si imi cer scuze daca te-am ofensat prin folosirea acelui cuvant 😦

      • SportulPh says:

        Nu asta am vrut sa transmit ca m-am simtit ofensat. Ai vazut ca am acceptat unele comentarii chiar daca contineau cuvinte jignitoare mai ales la adresa mea. Eu ii felicit pe cei de la Ceptura pentru maniera cu care au abordat jocul.

      • alex says:

        nu imi aduc aminte sa te fi jignit in vreun comentariu de-al meu dar daca am facut-o imi cer scuze…:D

  14. cobra says:

    BUNA ZIUA.VAD CA LUMEA A INCEPUT INCETUL CU INCETUL SA INTRE PE BLOG SI SA CRITICE SIN ACELASI TIMP SA DEMASCE ,SA VINA CU EXEMPLE DE MECIURI TRANTITE CU REZULTATELE DECISE IN SPATELE CORTINEI;DA acesti oameni au vazut live ce s aintamplat la urlati-breaza,teleajen-busteni,busteni-brebu si nu ne oprim aici mai este o etapa si sigur vor mai intra si altii sa isi spuna oful despre ceea ce se intampla in aceasta ”liga a cooperativei condusa de jenel,crangasel si titel” ,nu o sa ma opresc si o sa vin zi de zi si saptamana de saptamana cu exemple de meciuri aranjate si campioane stabilite de dinainte!Vin sa ii raspund acestui ”alex” , care da dovada de o lipsa crasa in a vorbi despre fotbal:probabil oi fi si tu unul din aparatorii ajf ului si nu stii cum sa faci sa le iei apararea ,vi si te pui in fata atacurilor care sunt din ce in ce mai numeroase si elocvente in exemple de meciuri trucate,nu sunt nostradamus ,dar cand am spus ca busteniul bate brebu si la teleajen asa s a intamplat pt ca aveam informatii reale si solide,tin sa te intreb cum s au terminat meciurile ?Alt meci despre care s a relatat ca a fost blat urlati-breaza,cat s a terminat?Tu crezi ca 30 de oameni care au intrat aici sunt nebuni sa bage aceste blaturi care intr adevar sunt ingrozitoare asa cum tu ai spus si in special au fost relatate pana si de SPORTUL PH ,BAI BAIATULE revino ti pt ca esti penibili sa critici tu pe toata lumea APARATORULE ,deja incepi sa enervezi pe toata lumea si in special pe mine.Daca tot ai stat si mi ai citit declaratiile pe blog de ce nu ai intrat sa comentezi mai devreme;ca tot ai spus ca si tu poti sa stai sa scrii si sa comentezi pe blog o zi intreaga,omule eu nu fac asta ,ci vin cu fapte reale si asa cum am spus asa s a intamplat ca doar nu le nascocesc eu sau cei din SPORTUL PH si vi tu acuma sa ne contrezi pe noi,ai gija ca nu iti iese cu astea ,pai vino si tu si contreaza ceea ce am spus noi si infirma aceste declaratii de non-combat din liga a ,chiar te astept !Nu trebuie sa te impresionez pe tine care esti o nulitate in ale fotbalului ,chiar penibil pe alocuri in ale fotbalului:Tataru are meciuri jucate la divizia C si B cate nu ai tu acolo la tara unde joci tu , Aristan a jucat la divizia B si chiar divizia A,sa iti aduc aminte ca probabil nu iti mergea televizorul atunci cand a dat gol Craiovei pe vremea cand juca la Poiana Campina ,apoi a,ajuns la Petrolul ploiesti si FC.BRASOV iar de Cursaru numai are rost sa vorbim ,asta ca vad ca te ai laudat ca ai jucat impotriva lor si apoi ii critici,termina cu tampeniile tale ,acolo la……………….la tine e normal sa te lauzi ca ai jucat impotriva lor

  15. cobra says:

    Nmai sunt ceea ce au fost ,insciind goluri aproape meci de meci si Tataru si Aristan au dovedit clasa ,cat despre Curasaru el a jucat prea putin,asa ca sincer te cred si pe tine ca suferi de ”mania persecutiei” si probabil nu stiu sigur esti un ”JUCATOT AL COOPERATIVEI”, ai fac jocurile ajf ului candva si de aceea devii sageata lor acuma.O sa apar si la televizor sau prin ziare asa cum zici tu,dar toate la timpul lor omule ,ce vse strange latul?Te astept aici sa vada si ceilalti cat de penibil esti!

    • alex says:

      probabil sunt o nulitate si un penibil…dar cel putin eu nu „latru” pe aici de nebun…ia zi-mi shi mie ce ai rezolvat tu prin aceste comentarii?….vino tu cu un articol, o decizie ajf luata din cauza observatiilor tale. 😐 😐
      prietene…..ca sa sti si tu…nu sunt „jucatot al cooperativei”….m-am lasat de fotbal anu’ trecut cand am intrat la fac. in bucuresti (deh, unii mai aleg si cartea, nu numai turca)….asa ca nu am facut eu niciun joc al ajf-ului.
      n-am spus ca ceea ce ai prevazut tu vizavi de blaturi nu era adevarat….lucrurile astea le stiau deja de o gramada de oameni, care chiar daca ar avea ceva de zis , NU II ASCULTA NIMENI!!!

      • SportulPh says:

        Si tu si eu stim ca nu se va rezolva nimic. Nu ii asculta nimeni dar poate la viitoarele alegeri pentru presedintia AJF-ului se vor gasi mai multi care isi vor aduce aminte de unele neregularitati si vor vota altfel… Daca se vor strange din ce in ce mai multe fustrari la adresa manierei in care se conduce aceasta institutie… cine stie… poate atunci ceea ce am „latrat la luna” nu a fost chiar degeaba.
        Felicitari pentru admitere tine-o tot asa pentru ca din fotbal foarte putini ajung sa castige bani!

  16. cobra says:

    Acest DOMN s au mai bine zis PENIBIL O da mai nou pe limba lui STATE” din inima de tigan”, folosind acest cuvant ”MUCLES” dai dovada de o limita a ta in a exprima limba romana si in a vorbi!Domule nu este posibil sa te exprimi asa cum o faci tu aici la adresa tuturor si in special a SPORTULUI PH ,acest blog este deschis pentru opiniile oamenilor de fotbal s au ma rog din ale sportului ,dar atentie toate purtate civilizat si pe un ton normal.Iti aduc aminte nu este un blog………….pentru oamenii care nu au habar in ale sportului asa cum te exprimi tu si care devin POLIGLOTI VB DOMNULUI DE LA SPORTUL PH,problema este ca tu stii decat o limba si nici aceea bine!La ceptura cu urlati ,s a terminat 0 2 deoarece cei din urlati nu au mai venit cu cat trebuia si asta la infuriat la maxim pe DOMNUL CATANA si de aici victoria celor din ceptura asta pentru cultura ta fotbalistica ti o spun ,tu ai vazut rezultatul si gata te ai gasit sa vi repede sa apesi tastatura ,fals nu esti destul de documentat!TE rog mai aduna si tu informatii ca tot ai zis tu ca poti sta sa scrii fisiere intregi despre ceva ,eu sincer nu am timp si sa vi cu exemple elocvente ,nu gen limba lui STATE:mucles!
    ;

  17. alex says:

    „Eu doar am transmis ceea ce mi s-a transmis.”….pai ce esti tu mah, posta? Si mai ziceai ca esti obiectiv:|:|
    Ar trebui sa ar ceva surse sigure inainte sa acuzi sau sa suspectezi pe cineva de blat…
    Cobra ,tata,…eu nu intru aici ca sa ma cert cu tine dar…
    1. ideea era ca n-am mai auzit de cursaru de o gramada de timp…nu ca ma laudam dar asta e…..e greu cu silogismele astea ( si da : aristan si tataru au dovedit clasa…de liga A poate…..ca ata mai sunt in stare…cum am mai spus daca erau valorosi ramaneau in divizia A, B etc.)
    2. nu sunt deloc un „aparator” al ajf-ului….si nu stiu care dintre noi enerveaza mai mult lumea pe aici…..tu care scri cate un roman la fiecare comentariu despre blaturi si oripilarea ta fata de ele …sau eu care „spun lucrurilor pe nume”?

    • SportulPh says:

      Daca ai fi citit bine… ai fi vazut ca nu am acuzat. Ci doar am scris zvonul care se lansase ceea ce este cu totul diferit. Tie ti se pare normal ca anumite echipe raman in Liga A Prahova doar prin fortele materiale… sau ca unele castiga (atunci cand nu pot) apeland la aceste practici? Pe mine unu care sunt un simplu „urmaritor” de Liga A Prahova ma deranjeaza… sincer nici nu vreau sa ma gandesc la un jucator care retrogradeaza, sau unui jucator care joaca cu o echipa potenta financiar si vede ca un arbitru cantareste cu alte masuri faulturile care le da impotriva lui iar cand lui i se intampla aceleasi chestii trateaza altfel faza.
      Sincer fie ca place unora fie ca nu le place unora eu îmi voi raci gura… si cine stie poate Liga A Prahova se va transforma intr-una fara blaturi fara nimic.

      • alex says:

        bineinteles ca nu mi se pare normal ce se intampla…dar mari schimbari nu vor avea loc….si inaintea lui” don Lica” s-au facut blaturi, si acum se fac…..iar la viitoarele alegeri- probabil se va face ceva „de fatada” la inceput. si asta pentru ca odata cu trecerea timpului si viata asta de zi cu zi e mai grea( salarii taiate, impozite marte, pensii scazute etc.) …si atunci de ce sa nu isi faca si ajf-ul un ciubuc din liga asta?

  18. cobra says:

    DOMNULE ALEX eu nu te inteleg sincer ,adica daca noi avem indicii,surse si am participat la unele jocuri mai sus mentionate ca au fost aranjate ce trebuie sa facem sa ne tinem gura inchisa asa cum au facut altii pana acum,numai merge DOMNULE pt ca s au adunat prea multe dovezi si fapte care mai devreme sau mai tarziu vor iesi la iveala ,intelegi?Asa ca stai linistit si vezi ti de facultatea ta ,cred ca ai invatat multe si cuvantul ”MUCLES ” ,tot acolo l ai invatat ,nu?Nu trebuie sa ne auda nimeni ca nu se aude ce spunem noi aici,ci doar se citeste intelegi si or sa vada mai multi oameni si tot asa pana se vor razvrati din ce in ce mai multi si vor cadea din capete!Lasa ne pe noi sa ne ocupam de astea tu stai si citeste ,eventual mai spui o bazaconie de a ta!Vad ca tot o tii pe a ta ca nu ne aude nimeni,repet lumea citeste ,lumea trebuie sa se sesizeze fata de aceste fapte care se intampla si fac rau competitiei .

  19. cobra says:

    Domnule ALEX;chiar nu intelegi ca nimeni nu aude ceea ce se spune aici,ci ei citesc despre ceea ce se intampla in liga a prahoveana ,deoarece s a ajuns mult prea departe cu aranjamentele si trebuie facut ceva pana nu va fi prea tarziu ,competitia trebuie curatita ,trebuiesc stopate aceste lucruri si ca sa iti fie clar noi scriem ca lumea sa se autosesizeze si sa se razvrateasca impotriva acesturi meciuri aranjate si a unor arbitraje de tot rasul dirijate de mai marii ajf ului.Indiferent daca iti convine sau nu ,o sa scriu pagini de romane in continuare asta asa pt a fi si tu informat despre ceea ce se intampla i fotbalul prahovean ,nu cred ca tu nu esti unul dintre ei,asta nu pot crede atata timp cat te bagi in fata,la facultatea ta asa ai invatat sa vb MUCLES ?Josnic!Fie ca iti convine sau nu o sa scriu sau o sa se scrie aici pana cand se va face curatenie si se vor sesiza comisiile avizate!Nu trebuie sa citesti tu ca nu avem nevoie sa citesti tu.Ce am rezolvat ;faptul ca tot mai multi oameni intra si dau din ce in ce mai multe exemple de meciuri trucate si arbitraje potrivnice,asta am rezolvat si vor mai urma!Tu esti direct pe subiect ,pardon care?
    Lasa astea in grija noastra si te asiguram ca va veni si ziua judecatii,vezi ti de facultate daca zici ca ne racim mainile pe tastatura si nu te mai consuma sa ai energie la examene!Pana atunci numai de bine sa auzim,ca de rau am auzit destule

  20. Fane says:

    Se pare ca l-au ajuns blestemele pe Titi Negoita… Cica ar fi la terapie intensiva dupa ce a fost la pescuit si s-a curentat! Sa dea D-zeu sa se faca bine cat mai repede…

  21. alex says:

    cu siguranta e ultimul comentariu pe care ti-l adresez deoarece incepi sa devii obositor (cobra)
    in primul rand, …nu esti tu in masura sa comentezi atat despre educatia mea cat si despre cultura mea fotbalistica…uita-te,te rog, la folosirea semnelor de punctuatie si la logica propozitiilor din comentariile tale ( bine ca s-a inventat tastatura …cel putin nu scri de mana)
    secondly…incearca sa fi si tu mai „short” in comentarii ….chiar ma plictisesc citind „romanele” alea din care nu inteleg mare lucru… 😦
    iar sti tu toate detaliile de la meci…..s-a enervat „domnu catana” =))) …uite ca eu am fost la meci, si ce sa vezi: ceptura a jucat cu o echipa improvizata ( au lipsit vreo 4-5 titulari de drept) …dar atat de slabi au fost cei din urlati incat de la jumatatea terenului nu mai legau 5 pase.
    plus ca se stia ca la sinaia e blat asa ca astia din urlati degeba mai dadeau bani la ceptura….insa ,ca deobicei, tu esti mai informat.
    la final, ce sa iti tranzmit?!….sa te pregatesti bine in acesta pauza competitionala, sa dai un „refresh” la sursele alea de informare si mult spor la scris 🙂

  22. COBRA says:

    DA,DOAMNE FERESTE de asa ceva ,tin sa readuc in discutie si in acelasi timp sa amintesc ca nu vreau decat onestitate si corectitudine in meciuri si in special in arbitraje,caci asta este buba acuma arbitrjele partinitoare si astea nu se fac decat cu dirctive dinspre ajf dictate de mai marii de acolo si cu buna stiinta.II DORESC DOMNULUI TITEL multa sanatate,nu avem nevoie de blesteme,nu suntem aici pt a blestema ,ci pentru a face lumina fata de tot ceea ce se intampla si asta prin eliminarea materiilor straine care fac rau fotbalului prahovean si va dau in scris ca in scurt timp va veni si aceasta DETOXIFIERE A TOT CEEA CE E RAU!Pana atunci DUMNEZEU SA II FEREASCA DE RELE SI NECAZURI PE MAI MARII AJF ULUI SI SA LE DEA SANATATE LOR SI FAMIILOR ACESTORA!Numai bine va doresc.

  23. gica says:

    Am tot urmarit dezbaterea voastra legata de Aranja,entele facute la faimoasa Liga A Prahova. Eu cred ca trebuie privit tot fenomenul numit fotbal prahovea adica si cea ce inseamna liga Bsi C , ca tot de aceeasi conducatori sunt pastorite, deci si acolo seintampla aceleasi lucruri, mai ales ca acolo mai este o runda unde se mai pot face cartile dupa cum vor unii si altii, bineinteles fara ca Fenomenul sau REgele FOtbal sa fie castigator. Daca tot aveti cunostinte despre fenomenul din acest judet eu zic sa ne uitam si in ligile inferioare ca tot ale noastre sunt si sa spunem ce seintampla si acolo. Spre exemplu Liga C seriile TEritoriu si Mizilunde cartile inca sunt amestecate. Spre exemplu galonata vointa habud am auzit ca tot merg pe la echipe cu bani pentru a castiga , sau a motiva adversarii contracandidatelor.

  24. cobra says:

    Esti penibil rau de tot ,vazand comentariile tale ma faci sa cred ca tu chiar nu intelegi nimic si esti departe de ceea ce se intampla in fotbal.Cultura ta fotbalistica este 0 ca si tine de altfel si iti mai spun una reala:se scrie(scrii) ,nu (scri) asa cum ai scris tu,mai esti si la facultate,dar tare sunt curios ca nu stii nici sa scrii omule si te mai dai un aprig critic a tot ceea ce se scrie pe aici pe blog siin special la ceea ce scriu eu.Pentru cultura ta fotbalistica la sinaia nu a fost nici un blat asa cum tu sesizezi,a iasit bataie generala la campina -sianaia unde s au imparit pumni cu nemiluita.Numai vorbi tu aiureli pe aici si lasa ne pe noi se ne ocupam de acest fenomem ,sincer m am plictisit sa iti dau explicatii de genul pt ca esti departe de tot ceea ce se intampla in fenomen si asta inseamna sa o iau de la 0 cu tine si nu are rost!Romanele mele au ajuns sa fie citite de oamenii de pe blog si in special de SPORTUL PH.Impreuna vrem sa curatim fotbalul prahovean de ”cooperativa” care s a instaurat in liga a .Acum vin oamenii si ne aduc la cunostinta ca si in ligiile inferioare B SI C se fac aranjamente ,se vine cu banu,arbitraje potrivnice si partinitoare pt unele echipe.Asta discutam aici si vine unul ca tine care se opune mereu la tot ceea ce se scrie pe aici de noi si ne contrezi realmente intr un mod enervant ,folosind tot felul de aiureli pe care le nascocesti din capsorul tau.Tin sa iti reamintesc ca nu este obligatoriu sa se citeasca ceee ce se discuta sau se scrie pe aici,intelegi tu?Te vad foarte ofensat si contrariat,asta reiese din comentariile tale:de unde stim noi,de unde stiu eu,de unde sunt informat ,afla ca participam si suntem informati despre tot necuratul din competitie la care noi facem referirie si ne racim mainile scriind ”romane”.Justitiarul ajf ului ca asta esti sau un om de la ”POPLACA” SAU ”DOBARLAU” care te ai bucurat ca un copil cand ai jucat impotriva lui TATARU SI ARISTAN ,vi tu acuma sa critici si sa te impotrivesti noua?Lasa ne si pregatestete pt altceva ,vi si ne dai tu noua ore de cum sa punem semnele de punctuatie…………tu nu stii sa scrii omule:ai scris ……..cu un singur i!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Asa ca te rugam frumos sa nu ne mai DERANJEZI CU SPEECH-URILE TALE ODIOSULE!

    • SportulPh says:

      Draga Cobra cred ca toti de aici suntem in masura sa comentam fie ca o facem CONTRA fie ca o facem PRO. Totusi putem sa alegem sa o facem intr-un mod civilizat in care sa exprimam ceea ce avem de exprimat. Hai sa ne limitam in jigniri si cuvinte injurioase pentru ca nu este frumos. Fiecare are dreptul la o opinie personala si si-o poate exprima. Intradevar ceea ce spune Alex are putina samanta de adevar, dar daca ne limitam sa nu facem nimic o sa traim cu nimic. Eu spun ca si tine ca ceva trebuie facut… dar pana nu se vor aduna cat mai multi care sa isi exprime nemultumirile acolo unde trebuie … sincer nu putem face nimic. Eu sper totusi sa se ajunga si la acel moment in care se va face ceva :). Numai bine!

      • alex says:

        Admin….mai corecteaza-l , te rog, pe cobra asta….k a ajuns ,saracu’, sa vorbeasca de el la persoana a 3-a =))…spunei si lui ca se zice ” a facilita” …nu „a felicita” =))

      • SportulPh says:

        Uneori, la inceput, sa stii ca mai corectam greselile gramaticale… dar m-am lasat de sportul asta.

      • alex says:

        spune-i *

  25. COBRA says:

    buna ziua,am asistat intamplator la meciul teleajen busteni si am zis ca asa ceva nu se poate intampla pe un teren de fotbal, mai precis si explicit sa fiu jucatorii gazda au fost niste copete s au facut de ras efectiv cand se dadeau din fata alora din busteni pt a le felicita misiunea lor,au picat in fund ,pierdeau minge aiurea,incredibil asa ceva!!!!!!!!!!!!!!asta ca tot am vaz discutiile dvs si ala alex se contreaza cu numitul cobra pe niste discutii adevarate ce este drept in tot ceaa ce spune cobra ,am vazut si meciul cu izvoarele ,cascadorii rasului un spectacol jalnic oferit de cei 22 juc am plecat pt ca injuraturile de la meci erau pe buna dreptate si nu am mai rezistat !dvs cei sportul ph de ce nu il lasati pe asta,cobra sa spuna exact ce are el de spus ,indiferent ca scrie romane sau carti sa isi duca la bun -sfarsit lupta asat si impreuna cu tine sportule ph sa luptati asa tot felul de chibiti pot intra sa comenteze aici luand partea ajf ului!va urez cat mai putine blaturi.aolueu este vacanta,acum se fac cartile

  26. COBRA says:

    Aia a fost o greseala ,sa nu vb de scris ca nu stii cum se scrie scrii cu doi ii nu cu un singur i asa cum ai scris tu mai esti si la facultate,poate aia de incepatori cu doi ii.Deja incepe sa iasa prostia din tine cand scrii asemenea bazaconii !Acum chiar esti penibil si imi provoci greata omule,la tine la tara e normal sa nu ai ce face si la sapa sa ii zici facultate.Odiosule si neajunsule .

  27. cobra says:

    Remarc cu stupoare cum acest analfabet care face greseli majore :scri cu un singur i ,nu cu doi de ii;omule nu iti rusine si in acelasi timp jena sa mai intrii pe site sa postezi commenturi referitoare la scrisul sau greselile altora cand tu faci greseli majore de ortografie ,sa numai zic ca ai scris avandul intr un cuvant nu despartit si atunci,justitiarule?T e rog eu du te si lasa ne sa ne facem noi treaba pe aici pt ca acum sa stau sa intru cu tot felul de ORCI in contre si polemici nu isi au rostul sau asa zisi oameni cu facultate,probabil la sapa ii spune facultate acolo la tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!A fost o greseala acolo unde am scris felicita ,intr adevar trebuia facilita asta ca sa iti spun si ce inseamna in contextul frazei facilita :usura misiunea, ca sa stii si tu intelesul cuvantului!Domnilor de la sportul ph am impresia ca il cunosti pe,penibilul asta de alex?TI a zis pe nume,nu cumva sunteti prieteni?Alex asta penibilul a inceput sa faca ore de gramatica si ortografiesi el nu stie sa scrie pt el si vine sa invete lumea,ha haaaaa mare b…………..

    • SportulPh says:

      Nu chiar nu cunosc pe nimeni… Alex este unul dintre utilizatorii care folosesc acest blog pentru a isi expune parerile referitor la Sportul din Prahova. Mai multe detalii despre mine gasesti la sectiunea About din acest blog. Poate de acolo stie cine sunt.

  28. mirel says:

    ba eu va citesc comentariile zilnic si sincer m am saturat sa citesc contrele lui cobra si alex care se cearta mereu pe site.nu inteleg totusi ceva de ce voi sunteti partinitori cu unii si cu altii nu?de ce?pai ala care v a zis mucles nu ii ziceti nimica si cobra vine cu exemple cat se poate de adevarate si reale ii spuneti apoi cand va vine alex ii ziceti ca are dreptate,nu va intelg va spun pe bune.stam sa lum lectii de gramatica,sa ii deschideti lu ala un site special corector de ortografie si discutiile referitoare la fotbal sa pice in seama noastra!Fiti corecti!

    • SportulPh says:

      Draga Mirel, in primul rand Buna Ziua! Cobra are dreptate cu ceea ce spune si nu m-am dezis de el cand a spus tot ceea ce a spus referitor la blaturile din campionatul. Dar in acelasi timp sunt la fel de realist cand Alex spune ca stie si el de blaturi dar oricat am tipat toti nu s-a luat nici o masura referitoare la blaturile din campionatul de elita judetean. Daca te uiti atent pe acest blog de la bun inceput nu am fost de acord cu nici un blat de care am aflat si am strigat in „gura” mare ca acel meci a fost blat. Nu am fost de acord nici ca echipele care „meritau” pentru ca aveau baza materiala au fost promovate. Asa si … Ce daca are baza materiala in spate. Sa promoveze pe propia piele. Am semnalat toate astea si nimeni nu a luat nici o decizie impotriva celor implicati. Asta a vrut Alex sa evidentieze si sincer nu prea ai cum sa nu fi de acord pentru ca … are dreptate. Daca cititi atenti comentariile lui Alex ai vedea ca este de acord doar ca este impacat cu faptul ca nu se va face niciodata nimic. Atat… parerea mea este ca doar de asta se face vinovat si nu ca ar fi de acord cu sistemul. Se spune ca daca intri in hora trebuie sa joci pana la capat. Daca nu poti ai sa fii dat afara. Si multi din pacate aleg sa fie cu sistemul. Toata lumea castiga astfel! Din pacate nu prea este asa.

  29. vali says:

    asta care comenteaza de limba romana si de fotbal nu.tataru si aristan sunt fotbalisti foarte buni i am vazut la tomsani,urmaresc meciurile lor mereu si nu se poate sa ii haliti lu ala toate bazaconiile cand ala ,cobra vine si exemplifica ce s a intamplat la teleajen cu izvoarele si busteni,intra” semnul ortograf” si ne da lectii de limba romana,baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa vorbim de fotbal nu din ale lui prutenu,sta si ii pandeste greselile lu ala si incepe si scrie ,sa te critici pe tine ca nu stii nimica din ale fotbalului aristan si tataru au meciuri la div b si c cate nu ai tu la tine in sat in toata activitatea ta la divizia q ,de cursaru stii ma ca a fost golgeterul div a ?cred ca nu stiai nici cate camere are mingea cand dadea goluri de kinograma in div a si mai si vb in necunostinta de cauza ,pune mana si mai invata vb lu ala sa scii cu doi ii si eventual ia ti un dex al fotbalului.toata vina o are sport ph ca permite astfele de comentarii la adrsa lui tataru si aristan ,mai nou cursaru alex ala chiar nu are linite,nesim,,,,,,,,,,,,,,

    • SportulPh says:

      Sincer atat timp cat spune ceva de fotbal… nu prea am cum sa il cenzurez. Dupa cum am spus si eu, referitor la cei trei jucatori au fost fotbalisti. Dar fiecare are o parere si ar fi nedrept din partea mea sa nu o las sa treaca doar din simplul motiv ca nu gandeste la fel ca mine.

  30. vali says:

    de ce nu imi postati commentul meu?mari ……………….sunteti.de ce faceti astfel de lucruri nu faceti cinste!

  31. mirel says:

    ba vine ala si vb de tataru aristan si mai nou de cursaru ?astia au meciuri la div b si c cate nu ai tu in toata cariera ta la divizia Q iar cursaru este golgeterul diviziei a si cand dadea goluri de kinograma tu nici nu stiai cate camere are mingea si vi tu sa ii critici,pai cine esti tu ma?alex ”corector al ortografiei” vreun MESIA al fotbalului pe astia 3 i am vazut jucand si datorita lor tomsaniul este acolo unde este cu ajutorul lor fotbalistic,sa stii!Vb lu ala invata sa scrii cu doi ii si numai te da atat in fapte pe aici ca nu tine cu noi te ai lasat de fotbal cand nici nu te ai apucat de fapt si vi sa ne dai noua lectii ca numai sunt ce au fost?toata vina o are sportul ph care i a dat nas lu alex ala si acum numai avem loc de el,baaaaaaaaaaaaaa vb de fotbal nu despre gramatica,cobra vine cu exemple de mec trucate la teleajen cu busteni si izvoarele si ala intre sa ,scrie despre greselile lui de gramatica ,deschidei un site si lui si sa nu il mai vad pe PRUTEANU ASTA PE AICI.gai sa vb de fotballlllll!!!!!!!!!!!!!!!1

  32. vali says:

    Domnilor de la sportul ph de ce nu postati toate commenturile sau sunt dupa preferinte?Nu este frumos,daca scriem ceva sa nu postati,aveti un minus

    • SportulPh says:

      Pentru mine aceasta activitate este un hobby si din pacate serviciul meu precum si o parte din timpul liber trebuie sa il aloc si familiei precum si treburilor de zi cu zi. Din pacate pana acum nu am reusit sa intru sa aprob aceste comentarii! Numai bine!

  33. Razvan says:

    editorule te -ai convins si tu dupa vacanta asta ca la ceptura nu s’au facut blaturii ca tot ai tinut mortis sa batii app la acel meci contra celor de la urlati ca va fi blat..? te am popat ..

    • SportulPh says:

      Razvane, sper ca iti pot spune pe nume… BLATURI au fost si vor fi mereu in Liga A Prahova, faptul ca Ceptura a facut ceea ce a fost normal si anume sa bata pe Urlati a fost ceva de bun simt. Eu doar am spus ceea ce s-a auzit cum ca Urlatiul ar avea urmatoarea etapa aranjata. Sa zicem ca ar fi fost o tentativa de blat la acest joc si batea Urlatiul, iar eu pe urma as fi sarit si as fi zis ca ar fi fost blat, cred ca toata lumea mi-ar fi sarit in cap … pentru ca nu este asa ?!? … dupa razboi multi viteji se arata! Eu nu am facut altceva decat sa imi exprim o parere referitoare la ceea ce am auzit. Si au fost foarte multe barfe pe care eu le-am publicat si s-au adeverit. Uite una care nu s-a adeverit!
      Totusi in acest campionat … ce sta sa inceapa BLATURILE vor fi la ele acasa pentru ca se arunca foarte multi bani in joc. Ca nivel de bugete aruncate de echipele din Liga A Prahova acest campionat tinde sa concureze cu seriile de Liga a III-a. Acum ca vor fi tunurile pe arbitrii, pe jucatorii adversi sau pe motivarea propiilor jucatori nu stiu, dar banii trebuiesc cheltuiti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: