Boomerang effect?

Colegul de la Sport-Câmpina a scris ieri că bârfa enunţată în ziarul Prahova chiar s-a adeverit şi destituirea lui Cristi chiar a avut loc în sedinţa de marţi. Dacă vă aduceţi aminte preşedintele Crângaşu a mai încercat odată să îl “destituie” pe Cristi din funcţie, cu ajutorul lui, folosindu-se de o demisie a celui mai bun produs al arbitrajului prahovean de la începuturi, şi s-a lovit atunci de un mic protest al arbitrilor, care din păcate pentru ei s-a dovedit a fi mai mult un foc de paie.

Cristi a adus foarte multe lucruri bune în arbitraj, este un coleg, preşedinte, şi un mentor pentru noi. Ne tratează pe toţi la fel şi chiar mă duc de plăcere la sedinţe, pentru că simt că am ceva de învăţat, nu este poliţie ca pe vremea lui George Andrei.” Asta spunea de curând un amic de al meu arbitru. I-am relatat ceea ce scria în ştirile de culise ale celor de la ziarul Prahova şi mi-a spus că dacă se întamplă aşa, este foarte posibil ca el să se lase de acest “hobby” pentru că nu mai are nici o tragere de inimă.

Este trist dacă acest lucru este adevărat pentru Cristi, pentru că s-a luptat să facă ceva frumos în judeţul nostru. A readus copii la arbitraj, mărind numărul de arbitrii care să acopere numărul mare de jocuri din campionatele judeţene măcinate scandaluri la tot pasul şi de conducători care vor să câştige cu orice preţ de parcă ar câştiga la final Liga Campionilor.

Crângaşu încercă din nou să tragă un loz câştigător, şi încearcă să scape de Cristi printr-un gest de parşivitate, exact cum a scăpat în trecut și de colonelul George Andrei. Numai că în cazul lui Cristi este ceva de genul nu te demit, te promovez. Te fac sef doar formal, dar nu ai nici o atribuţie. I s-a reproşat că nu a promovat nici un arbitru din cei trei propuşi pentru promovare Gheorghe Alin, Banu Bogdan și Chivu Alexandru, şi cică acesta ar fi motivul oficial al “promovării”. Să îmi fie cu iertare dom’ preşedinte, dar oare Cristi a dat examenul în locul lor şi nu l-a luat?

Dacă acest lucru se va dovedi adevărat şi se pare că din ce în ce mai mult începe să prindă culoare, presimt că decizia de a-i „mătrăşi” munca lui Nica se va întoarce împotriva sefului AJF cu un efect de boomerang. Din ce în ce mai multe glasuri se ridică pentru a-l „promova” pe Lică.

Acest post nu este îndreptat către d-l Deaconu, sau către preşedintele Crângaşu şau pro Nica. Din partea mea poate să rămână preşedintele pentru totdeauna atât timp cât se vrea performanţă. Adică campionate corecte, stricteţe când vine vorba de arbitrii bătuţi, suspendări dictate în mod corespunzător şi respectate, consecvenţă când vine vorba de o decizie dată de diferite comisii din AJF în privinţa suspendărilor. Şi aceste lucruri sunt făcute dar cam lipsesc cu desăvârşire, iar în mandatul lui Nica, poate au fost şi lucruri mai puţin bune nu am de unde şă ştiu, dar lucrurile bune s-au văzut, antrenamente ale arbitrilor, creşterea numerică a a corpului de arbtirii, promovarea a doi centrali unul la divizia C şi unul la divizia B ş.a.m.d.

Revin acum după aproximativ 2 săptămâni când scriam pe blogul amicului Ionuţ Borcan următorul comentariu:

Salut Ionuţ,

Nu ştiu cine este acest Marian Deaconu ca persoana, dar am înţeles că e o persoana de fier, şi din câte îmi aduc eu aminte era arbitru de casă al echipei Dinamo. De câte ori arbitra el acolo, Dinamo câştiga meciurile pe care le disputa. Oricum este posibil să fie doar o coincidenţă.

Chestia cu ştirile ”culisate” ale ziarului Prahova… din câte ştiu eu şi cam ceea ce am urmărit eu, cam tot ceea ce s-a scris acolo în proporţie de 90 la sută s-au cam adeverit.

Deci voi nu sunteţi pe placul lui Crângaşu probabil pentru simplul fapt că nu sunteti ascultători cum probabil ar fi domnul Deaconu dacă ar fi pus în funcţie iar probabil sub conducerea lui arbitrii ar fi redusi la tacere.

Vom vedea.”

La care Ionuţ mi-a răspuns:

Pentru „SportulPh”: Poate că bârfa referitoare la arbitri face parte din procentul de 10% al celor… ratate! Din ce stiu eu, domnul Deaconu a avut tot timpul relaţii foarte bune cu Cristi şi refuz să cred ca s-ar afla în spatele unui eventual complot împotriva acestuia. Ar fi prea urat! Şi încă ceva… daca arbitrezi o echipă de cateva ori şi aceasta câştigă mereu nu înseamnă că ai fi „arbitru de casă”, cum spui tu!

Țin să dau un răspuns acum la comentariul lui Ionuţ. Arbitru de casă întradevăr nu înseamnă lucrul specificat de mine, dar te rog să citeşti ceea ce am scris eu la sfârşit, am accentuat că este posibil să fie doar o coincidenţă. Pur şi simplu aşa mi s-a părut mie, fără să dau dovadă de rea intenţie, pentru că Dinamo nu este o echipă pe placul meu.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm şi să vedem cum vom evolua lucrurile în cazul schimbării la nivelul de conducere al CJA Prahova.

6 Responses to Boomerang effect?

  1. Anonim says:

    Stiti ceva despre zvonul asta: Aso Slanic si Petrolul ’95 s-au retras din Liga A?

  2. Anonim says:

    20 iulie 2010 – ora 15:00 – a avut loc sedinta ajf. aveti stiri ceva? am auzit o stire cum ca cs brazi s-a inscris in liga a prahova, in ciuda neinscrierii celor de la filipesti si datoriilor restante a celor de la aso slanic. stiti ceva despre treaba asta?

    • SportulPh says:

      Din pacate nu stiu nimic despre aceasta sedinta… stiu ca a existat sedinta cu delegatii de Liga A Prahova dar din pacate nu stiu nimic. Imi pare rau. De Filipesti stiu ca s-au prezentat la Maneciu cu echipa a II-a, iar la Teleajen cu greu isi vor face echipa, pentru ca majoritatea jucatorilor nu cred ca vor dori sa joace „pe stomacul gol” cum se spune. Este posibil ca Braziul sa fie reprimita. Pe ce considerente nu stiu… dar cu d-l Presedinte Crangasu nu mai ma mira absolut nimic.

  3. Anonim says:

    Poate aflati ceva despre treaba asta si scrieti pe forum. Probabilitatea ca treaba asta sa se intample este de 95%. Interesati-va si lasati mesaj.

    • SportulPh says:

      Varianta oficiala a celor de la AJF este ca CS Brazi nu va combate in acest an in Liga A Prahova deoarece si AFC Filipesti de Padure precum si Petrolul Teleajen vor juca in viitoarea editie a campionatului de elita care va debuta pe data de 14 respectiv 15 august etapa in care cele 2 echipe au fost programate. Totusi daca Filipestiul va avea un ecart de 11 puncte in minus datorita nerealizarii baremului in Liga a III-a, Teleajenul nu se stie daca va incropi o echipa cu care sa abordeze campionatul. Deci domnul meu este posibil orice 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: