Amical de nota 10

După un prim test reuşit în compania celor de la Petrolistul Kaproni Boldeşti de care fotbaliştii lui Răchită au dispus cu scorul de 5-1, echipa petrolistă v-a susţine sâmbătă ora 11 un amical de lux împotriva formaţiei campioane a României… Unirea Urziceni, o altă formaţie care alături de CFR Cluj a făcut în câţiva ani pasul foarte rapid de la o echipă nou promovată la o formaţie care emite pretenţii la campionat.

Petroliştii aveau de ales între Unirea, Oţelul Galaţi şi Internaţional Piteşti, şi ca orice antrenor care se respectă, Vivi nu putea alege decât cel mai tare dintre adversarii care au cerut să joace cu trupa lui un amical.

Sper într-o prezenţă în număr cât mai mare a publicului din oraşul nostru pe stadionul din Ploieşti pentru a arăta încă odată care este cea mai iubită formaţie din Ploieşti. Aştept cu nerăbdare să-i vad la lucru pe elevii lui Răchită într-un joc cu adevărat tare şi de ce nu să sperăm şi la un rezultat favorabil.

Următorul joc de verificare pe care trupa antrenată de Vivi Răchită îl v-a susţine, v-a fi în compania unui adversar mai facil, şi anume cu echipa de Liga a III-a, a transportatorilor de ţiţei, Conpet Ploieşti. Acest joc se va disputa pe arena din Strejnic joi cu începere de la orele 18.

O zi cât mai plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: